Top 8 activitati de facut in Zanzibar

Inainte de orice, ma grabesc sa-ti spun ca Stone Town este locul de bastina a lui Freddie Mercury, vocalistul celebrei trupe de rock Queen. Asa, si-acum da sfoara in tara, sa stie toata lumea ca, de fapt, singura legatura a acestei insule cu THE Freddie Mercury este, in prezent, doar o usa, cu o fraza seaca de tot care anunta ca s-a nascut si trait in respectiva cladire, inainte sa se mute cu familia in India.

In esenta insa, Stone Town este un labirint, fiind extrem de usor sa te pierzi printre stradutele lui inguste. A inflorit in timpul celui de-al 19-lea secol, ca urmare a comertului de condimente si sclavi, iar arhitectura lui poarta inca amprentele fostelor puteri care i-au influentat istoria: araba, persana, indiana si europeana pe ici, colo. Tocmai de aceea, a fost declarat sit Unesco in anul 2000. Locuitorii orasului depind, in marea lor majoritate, de puzderia de turisti si cauta continuu sa-si imbunatateasca serviciile, pentru a atrage si mai multi vizitatori.

Pasii ne-au purtat prin Catedrala Anglicana, construita pentru a comemora sfarsitul negotului cu sclavi; Beit-El-Ajaib sau Casa Minunilor, fosta rezidenta a sultanului Seyyid Barghash, construit spre sfarsitul secolului al 19-lea, ca un palat pentru ceremonii; dar si Fortul Arab, fost edificiu colonial convertit in fort in secolul al 18-lea.

Pranzul l-am servit pe acoperisul Emerson Spice si a fost de-li-ci-os. Au contribuit la atmosfera atat vederile asupra orasului pana departe la Prison Island, cat si povestile cu ghidul nostru local, ABK, povesti care ne-au adus si mai aproape de esenta zanzibarezilor.

De aici, inainte de a permite barcutei sa ne duca inot pana pe Prison Island, ABK ne-a dus in apropierea moscheii sunite, unde ne-a rugat sa-l asteptam 6 minute pentru a se ruga si ne-a aratat usile unor foste locuinte nobiliare. Pe langa povestile legate de istoria Zanzibarului si a orasului Stone Town, cele despre usile de lemn de influenta araba, langa care stateam in acel moment cu ABK, au fost pur si simplu fermecatoare. Cele mai reusite povesti din intreaga calatorie. Sunt subiectiva, stiu ca Marocul m-a cucerit, m-a rupt in mii de bucati si n-am avut decat sa las o parte din mine pe pamantul celor 1001 de nopti, dar sa aud din nou povesti despre tot ce reprezinta fiecare detaliu pe aceste usi mi-a mangaiat sufletul.

Prison Island – sau altfel cunoscuta drept Changuu/Kibandiko/Quarantine Island – a pus in aplicare acea parte intunecata a istoriei orasului Stone Town. Micuta insula, situata la aproximativ 6 km de Stone Town, a fost marcata in 1860 drept loc de detentie al sclavilor rebeli, inainte de a fi vanduti in piata din Zanzibar. In 1893, Prim Ministrul britanic al Zanzibarului, Lloyd Mathews, a cumparat insula in numele Zanzibarului pentru a construi un complex de inchisori. Acestea n-au vazut niciodata lumina zilei pentru adevarata lor intrebuintare, insula devenind statie de carantina a calatorilor suspecti de febra galbena din acele timpuri.

In prezent, insula serveste drept resedinta turistilor si gazduieste o colectie de testoase uriase pe cale de disparitie, Aldabra, un cadou din partea guvernatorului britanic din Seychelles. Atunci cand ABK, ghidul nostru, ne-a spus varsta acestor testoase, eram siguri ca glumeste. 200 de ani.

Daca spui Zanzibar, la ce te gandesti prima oara? Ehhh, raspuns gresit! Nah-uh-aaaaah, Zanzibar este supranumit si Insula Condimentelor. Sunt atat de multe, atat de colorate, incat devin un festin de mirosuri si gusturi. Turul nostru printr-o astfel de ferma de condimente a fost extrem de placut si de educativ. Prin tot felul de jocuri, ghidul nostru de aici ne sprijinea sa ghicim condimentele pe care le tineam in mana sau fructele care atarnau din copaci.

Stiti, aceste condimente sunt numai bune de leacuri babesti, ca in orice alt popor, de altfel. Te dor dintii? Da-i cu niste cuisoare! Draga ta are o durere de cap in seara asta? Da-i cu niste nucsoara! Esti barbat, ai chef sa-ti porti creierii in alte sfere si emisfere, dar n-ai bani de niste iarba? Da-i tot cu nucsoara! Ai chef sa arati bine, sa pui niste culoare pe fata, dar parca nu ai de unde sa-ti cumperi putin ruj? Nu-i bai, da-i cu… annatto cred ca se numeste fructul, folosit fie ca si condiment, fie ca si colorant culinar.

La final, am avut parte de o degustare de fructe din aceasta ferma si… au avut un gust de mai vreau! Toate, de la pomelo, jackfruit, portocale, fructul pasiunii, castravete local, nuca de cocos la fructul de cacao (cea mai buna acadea, zau!).

Apoi, am fost dusi intr-o poienita, in care am cunoscut – la propriu – sensul termenului de butterfly: un localnic care are in fisa postului catararea pe cocotier (pana sus, sus, sus), cantece si dansuri (tot sus, sus, sus) spre delectarea turistilor.

Ah, si am uitat sa va spun ca am devenit amandoi, Queen&King Julien of Zanzibar, pentru o zi. Sau… puteti spune ca am fost premianti. Hihi!

Mmm, n-au fost multe pe care mi le-am dorit cu adevarat de pe lista de activitati de facut in Zanzibar, cu exceptia acesteia. Voiam tare mult sa vizitez sate traditionale. Sa vad cu ochii mei, si nu prin povestile altora, cum traiesc acesti oameni, cum le sunt copiii, cum sunt tratati, care este atmosfera din comunitatea lor, care este situatia unitatilor medicale.

Cu prima ocazie, ne-am indreptat spre nordul insulei, in celebrul sat Nungwi. As fi indreptatita sa afirm ca-mi pare rau ca l-am vizitat, insa daca nu l-as fi cunoscut, nu as fi reusit sa apreciez la adevarata valoare vizita in al doilea sat traditional.

Citisem anterior calatoriei in Zanzibar ca Nungwi ar trebui evitat. Devenise mult prea comercial ca sa mai exprime ceva veridic turistului venit pentru prima oara pe insula. Casele fusesera ridicate din nou, din caramida si izolate; drumurile pe ici, colo fusesera asfaltate. Era clar ca lumina zilei ca traditionalul parasise de mult acest sat.

Oamenii? Desi, in teorie, locuiau in case mai bune, stilul lor de viata nu se imbunatatise: tot desculti, tot fara apa si fara canalizare, tot cu gaini in spatiul interior de locuit. Copiii erau neingrijiti, lipsiti de bun simt atunci cand am vrut sa le impartim acadele si caramele. Trageau de noi, de bratetele noastre, de par si ascundeau dulciurile primite ca sa mai primeasca altele. Sau, daca nu le ascundeau ei, veneau parintii si le confiscau. Putinii dintre ei care reuseau sa le pastreze, incercau sa le manance cu tot cu ambalaj. Pe acestia am incercat sa-i ajutam, insa nu am fost priviti cu ochi buni.

Vizita in al doilea sat traditional, de asta data din centrul insulei, din zona Mchangani, a decurs mult mai bine, in principal fiindca am schimbat strategia: am rugat ghidul care ne-a insotit aici sa imparta el dulciurile copiilor, putin traumatizati fiind dupa prima experienta, in Nungwi. Ce a facut acest om ne-a topit inimile: a aranjat toti copiii satului, indiferent de varsta, intr-un cerc si s-a plimbat, incet dar sigur, la fiecare si le-a dat cate o acadea sau o caramea. Ne temeam zdravan ca nu vor ajunge tuturor, insa in final au ajuns pana si adultilor.

Nivelul de coeziune din acest sat o sa ma urmeasca un timp bun de-acum inainte, fiindca este exact ceea ce mi se pare ca ne lipseste noua, vesticilor. Cu cat avem mai mult, cu atat devenim mai individualisti, mai rautaciosi, mai lacomi de a avea si mai mult si deseori, uitam de unde am pornit. Uitam cate avem, fiindca oricum ne plangem ca nu avem destul. Uitam sa dam si altora in nevoie. Sa nu ne referim mereu neaparat la bani, ci doar la priviri calde si pline de bunatate, care in esenta nu ne costa absolut nimic. Cand a fost ultima oara cand noi, gigantii din lumile civilizate, am dat mai departe ceva din bunatatea noastra? Circula un gif cu un motanel care se gudura pe langa sclavul uman. Si era ataaaat de dulce si de pufos. Iar morala gif-ului era: Cand devin motaneii astia niste afurisiti? Exact asa si noi, oamenii.

Aceste plaje le gasesti mentionate in toate ghidurile cu activitati de facut in Zanzibar. Pe buna dreptate! Sunt de-a dreptul fenomenale!

Plaja din Nungwi era pustie si am prins-o taman la reflux. Ne-a incantat privirile cu o intreaga paleta de culori.

Si fiindca nu era chip sa facem plaja acolo, nici sa facem baie in ocean in acele ore, ne-am indreptat spre Kendwa, am ocupat niste sezlonguri – care de altfel apartineau de Mocco Beach Villa (daca mananci la restaurantul lor de pe plaja, sezlongul vine fara cost suplimentar), si ne-am aruncat in ocean. Dupa ce am fugarit putin apa, care era depaaaahaaaarte de noi, insa la fel de azurie si de curata de-ti era mai mare dragul sa te balacesti. Daca printr-o minune se intampla sa te plictisesti de apa asta minunata, puteai sa vanezi corali, stelute de mare, crabi sau sa faci o sesiune foto intr-o padurice aaabsolut superba din capatul plajei. Sau sa stai de vorba cu maasaii. Sau sa urmaresti un pui de maasai invatand sa faca primii pasi, aruncandu-ti niste zambete timide.

Umbla zvonul ca aici s-ar vedea cele mai incantatoare apusuri de soare. Noi nu am avea de unde sa stim, fiindca ne-am grabit spre hotelul nostru, sa vedem apusul de pe plaja noastra. Sac!

Iarasi ma grabesc sa spun ca nu stiu sa inot, asa incat nu stiu ce tot caut eu mereu in sesiunile astea de snorkeling. Ma atrage ceva la activitatile astea, dar n-as sti sa arat cu degetul spre acel ceva. Asa incat le includ in lista de activitati de facut in Zanzibar.

De data asta insa, am avut nitel ghinion sa prindem o mare suparata chiar la plecarea noastra din Fumba spre destinatiile incluse in itinerariul Safari Blue. Dupa ce capitanii de echipaj au urcat proviziile si au facut imparteala turistilor in barcute, probabil dupa niste filtre de-ti dadeau fiori, mai bine sa nu stii de ele, am pornit. Si dusi am fost.

Odata cu goana noastra spre Kwale Island, prima oprire, si-a aratat coltii si o mica furtuna. Si da-i cu valuri maricele, si da-i si lupta cu propria paranoia. Mi s-a spus ca nu sunt chiaaar asa de mari valurile, ca uite! membrii echipajului stau super relaxati, ca ia uite acolo! un nene pe caiac in mijlocul oceanului si abia de-l afectau valurile astea uriase. Degeaba, eu deja ma vedeam papa de rechin.

A intrebat capitanul la un moment dat cine nu stie sa inoate, cui ii este frica de apa. Am ridicat toate mainile pe care le aveam, ca sa primesc la final un zambet ironic si un deget catre vestele de salvare. Hakuna matata!

Odata ajunsi pe Kwale Island, am pornit s-o exploram cat timp baietii ne pregateau pranzul. Si-am descoperit un baobab mai batran decat Romania noastra, dar si multi crabi. Multi. Gasca pe care au selectat-o pentru barca noastra era tare simpatica: doi cehi, 4 sud-africani si noi, asa mai timizi.

Dupa pranz, am pornit spre un atol, la cateva minute distanta. Pacat ca vremea era mohorata si apa parea cam trista. Ultima atractie a fost o sesiune de snorkeling, insa dezamagitoare din comentariile si reactiile participantilor: apa fiind la flux, vizibilitatea era mult redusa si nu au reusit sa observe decat niste tarcati de Zanzibar.

Padurea asta este interesanta daca reusesti sa gasesti un ghid care sa te poarte adanc in ea, sa-ti explice tot felul. N-o fi Taman Negara din Malaezia, dar cu siguranta ascunde lucruri interesante si e numai buna de pus pe lista de activitati de facut in Zanzibar.

Ca de exemplu, colonii de maimute Red Colobus, mult mai blande decat cele din Thailanda si Malaezia, cu salturi din copac in copac in stilul Geronimooo. Sau care pur si simplu stau pe-o craca, de-si admira imperiul.

Tot aici ne-am plimbat printr-o padure de mangrove pana cand am ajuns intr-un satuc traditional, in care am inceput sa dansam cu localnicii paaana a venit o ropota tropicala. Dansul ploii much?

The Rock a fost o surpriza placuta. Ce mi-a placut mult de tot aici – pe langa privelistile superbe de pe terasa restaurantului – a fost ca, desi celebru si cu preturi cam piperate, nu se dezice de la a oferi calitate.

Am citit review-uri pe TripAdvisor de mi-au iesit pe nas si imi era teama sa ajung acolo, ca sa nu fiu dezamagita. Asa se intampla cand pleci ochii pe review-urile a tot felul de persoane, care scriu ba ca preturile sunt exagerate, ba ca portile sunt mult prea mici, ba ca mancarea e de o calitate care lasa de dorit. Ne-am zis ca asta e. Mergem, facem niste poze frumoase, comandam o apa minerala, doua pahare si gata.

Cand colo, n-a fost asa. Restaurantul este super curat si decorat simplu, dar cu mult bun gust, in stilul traditional zanzibarez. Iar mancarea… Mancarea a fost o revelatie! Ce portii mici, ce calitate indoielnica? Nici pomenire! Si asta in conditiile in care amandoi suntem cam pretentiosi cand vine vorba de bunastarea burticii noastre. Iar vinul… Mmmm, un deliciu din Africa de Sud.

Am ajuns la restaurant la reflux, insa pe cand am iesit, apa era cam pana la genunchi. Un localnic era prezent cu un taxi-boat ca sa ne duca cei cativa metri pana la mal. Intamplare amuzanta (sau nu, depinde doar de tine cum o interpretezi): cand a fost intrebat de costul calatoriei, a zis ca e gratuit pentru barbati, iar pe femei le costa doar o partida de sex. N-avea cum sa fie pe bune.

Si m-as fi dus cu taxi-boat, as fi evitat sa alunec de trei ori pe cararea de piatra de sub apa si sa-mi super julesc un deget de la piciorul stang. Ca deh, asa-i cand n-ai nici papuci de snorkel in picioare, nici taxi-boat sub fund si mai esti si cu capu-n nori pe deasupra.

Si asta, dragi prieteni calatori, a fost la pièce de resistance. O sesiune de snorkeling de super calitate impreuna cu cei de la One Ocean. Pentru ca, unde pune mana vesticul, se vede.

Insula Mnemba se afla la 3 km de Zanzibar si este detinuta privat, astfel ca poate fi vizitata doar daca se rezerva cazare. Noptile pe aceasta insula vin la un pret piperat, pana in 1600 USD de persoana.

Apele din jurul insulei sunt insa populare pentru sesiunile de snorkeling si scuba diving, cu o varietate impresionanta de corali si pesti, dar si observari ocazionale de delfini si testoase.

Ce am mai fi dorit sa facem si nu ne-a mai ajuns timpul

Am mai spus ca nu stiu sa inot? Mbun, dar de kaiaking tot m-am indragostit dupa sesiunea super fun avuta in Krabi in 2015, pe insula Hong. Ei, si aceasta este printre acele activitati de facut in Zanzibar, desi apele nu ofera aceeasi priveliste. Sigur e fun, n-ar avea de ce sa nu fie, mai ales ca scoate la suprafata spiritul competitiv din fiecare din noi. Unde mai adaugi ca e si o sesiune buna de fitness la brate, mmm.. mai ca m-as duce chiar acum cu un caiac!

Lista cu activitati de facut in Zanzibar poate continua si cu asta. Bafta a fost sa fim cazati la un resort care avea, la cina, seara tematica: traditionala, mediteraneana, italiana, barbecue etc. In fiecare zi, alta tema. Prima seara a fost dedicata mancarii traditionale si m-a cucerit. Cea mai sigura cale spre mine e prin mancare, clar.

Banale pentru unii, insuficient de smechere pentru altii, cursurile de gatit iti paveaza lin calea spre esenta unui popor. Stii prin ce chinuri a trecut, stii de unde vine, unde este in prezent pe scara de progres si posibil spre ce se indreapta – daca gusti din mancarea lui traditionala.

In Zanzibar exista restaurante, dar si localnici, care ofera turistilor astfel de cursuri de gatit. Evident, la restaurante, conditiile sunt ceva mai domnesti, insa eu personal m-as duce cu localnicii, ca sa pot gati ca ei. Nimic nu se compara cu asta.