„Almona Calatoreste” cu Almona Țilea

Am cunoscut-o mai bine pe Almona în cadrul unei comunități de oameni pasionați de călătorii și, pe măsură ce discuțiile noastre înaintau, aveam mereu o senzație de mai vreau. Mă fascinează în continuare la Almona tocmai diferența de generații dintre noi. Mereu mi-au plăcut aceste persoane, de la care cu toții avem enorm de multe lucruri de învățat. Vin dintr-o perioadă în care lucrurile se gândeau, se simțeau și se făceau altfel. Vreți să vă convingeți și voi?

Veni Vidi Amo!: Cine se ascunde în spatele proiectului Almona Calatoreste? Spune-ne cât mai multe despre tine.

Almona: Bună, sunt Almona, jurist cu diplomă, jurnalist de conjunctură și o timidă patentată. Te-am băgat în ceață? Hai să te lămuresc. Sunt absolventă a Facultății de Drept și am cochetat, la sfârșitul anilor ’90, cu presa scrisă și radioul. N-am încercat televiziunea pentru că, așa cum ți-am spus, sunt o timidă. Nu știu dacă timiditatea este genetică sau dobândită, dar înclin spre a doua variantă.

Am fost un copil de viață: unde-l pui, acolo îngheață. În gașca de la bloc eram cea mai mare dintre cei mici și cea mai mică dintre cei mari. Nu prea îmi găseam locul. Așa că am traversat strada și am descoperit copiii Constanței: turci, tătari, greci, armeni, aromâni, evrei.

Dacă stau bine să mă gândesc, cred că asta a fost prima mea călătorie. Prima interacțiune cu oameni de alte naționalități, cu obiceiuri și credințe diferite a fost în orașul meu, pe altă stradă.

Călătoresc, aproape fără oprire, de la 4 ani. Am început cu muntele, în tabere. Până la 18 ani am bătut, cu rucsacul în spate, din cabană în cabană, cam toți munții patriei. La întoarcerea din vacanțe, compunerile mele erau cele mai frumoase.

Prima oară am ieșit din țară în 1980, când aveam vreo 10 – 11 ani, într-o excursie de o zi în Bulgaria, la Varna și Tolbuhin (actualul Dobrici, fostul Bazargic). Nu m-a dat pe spate. Ne-au promis marea cu sarea, Balcik-ul, Capul Kaliakra și am ajuns doar într-un magazin universal de unde tovarășele au cumpărat aspiratoare de praf Ceayka și roboți de bucătărie. Eu am cumpărat primul aparat de fotografiat – Smena – pe care îl am și acum. Nu-l mai folosesc, dar nici nu mă despart de el. Și, uite așa, prima călătorie în străinănate a fost la shopping.

Mai târziu, s-au deschis granițele și am avut posibilitatea să călătoresc mai mult și, încet-încet s-a instalat dependența.

Ce anume te-a determinat să scrii despre călătoriile tale?

Sunt foarte multe motive. Cred că primul dintre ele a fost ca să continui ceea ce am început în momentul în care am fost complet alfabetizată. Apoi, ca să nu uit pe unde am fost, ce am văzut, ce mi-a plăcut și ce nu mi-a plăcut. Întotdeauna am ținut un jurnal de călătorie și tot felul de alte jurnale. Când am mers prima oară in Grecia, am albăstrit căutând informații în limba română despre insula Thassos. A fost imposibil să găsesc ceva. Abia după doi ani am găsit un topic pe un forum și am început să scriu acolo experiențele mele pentru cei care căutau, ca și mine, un minim de informații.

Cu blogul, a fost altă poveste. Simțeam nevoia să am un loc al meu și numai al meu unde să scriu tot ce îmi trece prin minte, fără alte limitări, decât cele impuse de bunul simț. Eu nu vorbesc prea mult și merg pe principiul că dacă n-am ceva inteligent de spus, mai bine tac inteligent. Ți-am spus că sunt  timidă, dar există o chestie care se numește agresivitatea timidului. La un moment dat, am considerat că trebuie să ies din anonimatul forumurilor de specialitate și al blogurilor colective și să merg pe cont propriu.

Care ți se par cele mai mari iluzii pe care le au oamenii legat de călătorii?

E o întrebare capcană? Fiecare dintre noi pleacă la drum cu un scop și cu un bagaj de vise. Cred că cea mai mare iluzie pe care și-o poate face cineva este că va ajunge într-un loc de vis, unde niște oameni perfecți îl așteaptă pe el, Măria Sa Turistul să-i aștearnă la picioare Paradisul. Aiurea! Locurile sunt diferite, e adevărat, dar oamenii nu sunt perfecți, sunt pur și simplu oameni. Cu bune, cu rele, cu vise cu aspirații, cu bucurii, cu necazuri. Și, în niciun caz nu te așteaptă pe tine că ești rupt din Soare. Când își dau seama de asta, apar dezamăgirile și frustrările. Hai să-ți spun ceva. Cel mai mult am călătorit în Grecia. Prima greșeală pe care am făcut-o a fost să cred că în Corfu voi găsi aceeași Grecia pe care o descoperisem în Thassos. Big mistake. N-am fost dezamăgită, ci am învățat o lecție importantă pentru mine: nu compara mere cu ouă!

Unii pleacă la drum prea documentați și pierd farmecul descoperirii, alții habar n-au unde pleacă și de ce. Doar că e în trend. Îmi aduc aminte de un sejur în Thassos în care am făcut o croazieră de o zi. O doamnă din grup a crezut că va fi o croazieră veritabilă cu un vas ca un cartier pe apă și s-a îmbrăcat corespunzător: o rochie vaporoasă, pălărie și sandale cu toc. De voie de nevoie, s-a urcat pe corabia de lemn, dar când am acostat lângă o plajă cu trei taverne și atât, doar n-a făcut o criză de nervi.

Apoi, am mai observat un lucru. Mulți oameni nu reușesc în vacanță să iasă din zona de confort de acasă. O iau cu ei în bagaj și o caută cu disperare la destinație.

Eu am avut marele noroc ca în adolescență să citesc o piesă de teatru care m-a impresionat: Jocul de-a vacanța de Mihail Sebastian. Mă urmărește și acum replica personajului principal către un funcționar dintr-un minister, aflat în aceeași pensiune. Citez din memorie: „Lasă, domnule, ziarul! Dacă e să cadă Guvernul, cade și fără dumneata.”  În fiecare călătorie încerc să aplic tot ce am învățat din această piesă de teatru. Mă rup de tot ce am lăsat acasă, nu mă uit la televizor, mă deconectez parțial de la internet și mă las în voia sorții. Merg pe unde mă poartă pașii. Cele mai frumoase locuri le-am descoperit din întâmplare.

Din experiența proprie, îmi dau seama că fiecare călătorie produce transformări în interiorul nostru, ne determină să ne reevaluăm constant, să vedem lucrurile diferit, să percepem oamenii și valorile care ne înconjoară altfel. La ce nivel consideri că te-ai transformat de pe urma călătoriilor tale ? Regreți vreuna dintre aceste schimbări?

Așa cum spuneam, prima călătorie a fost pe strada cealaltă. Eu am învățat multiculturalitatea și toleranța de mică. Având în vedere că am călătorit doar în Europa, nu pot să spun că au intervenit schimbări majore. Când voi ajunge să cunosc oameni de pe alte continente, poate voi avea un răspuns concret la întrebare. Poate, m-am schimbat un pic, dar nu regret. Mi-am dat seama că viața este făcută să o trăiești, nu să faci minuni. Mi-a pierit ideea că trebuie să fiu perfectă și că totul trebuie să se desfășoare conform planului.

Multora le place să citească picanterii din timpul călătoriilor noastre ; despre experiențe care restabilesc încrederea în umanitate, dar și despre experiențe mai puțin pozitive – mai ales că intervin numeroase prejudecăți legate de diverse popoare sau destinații. Povestește-ne despre experiențele pozitive, dar și despre cele negative din călătoriile tale și care a fost impactul lor asupra ta.

Nu toate călătoriile mele au fost perfecte, însă nu pot să spun că am avut o vacanță eminamente ratată. Dacă știi cum să reacționezi într-o situație limită, poți să transformi o nenorocire în ceva extraordinar. Uite, îmi aduc aminte când am fost în prima vacanță în Corfu, am închiriat o mașină și am plecat spre stațiunea alăturată la plajă, căci unde stăteam noi, plaja era groaznică. Pe drum, ne-am rătăcit, mașina s-a oprit și a început să scoată fum. E de prisos să-ți spun că în jur nu era nici țipenie de om. A răsărit de undeva un cuplu de turiști, ca și noi, care ne-au întrebat : S-a stricat? Îmi venea să le spun nu, e în pauză și fumează o țigară. Într-un final a venit cel de la care închiriasem mașina și ne-a spus să lăsăm baltă plaja de acolo că ne îndrumă el spre alta. Ne-a scos în șosea și ne-a arătat drumul. Ce am găsit la capătul curcubeului nu poate fi descris în cuvinte. Peisajele erau ireale și nu semănau cu nimic din ce văzusem până atunci. M-am întors în zona aceea de trei ori. Dacă nu e vorba de calamități, nu cred că poate fi o vacanță ratată de la început până la sfârșit. Sau am fost eu norocoasă?

Și ar mai fi ceva. Creierul este parșiv. Îți arată ce crede el că ai vrea să vezi. E ca la căutările pe Google. Începi să scrii ceva în căsuța de căutare și el îți afișează o listă sau te întreabă did you mean…? Dacă nu ești deschis, în orice destinație de vacanță ai merge, vei vedea lucrurile cu care ești obișnuit. Că tot vorbeam de Corfu, în ultima vacanță am nimerit în plină grevă a serviciului de salubritate. În timp ce eu nu mă mai săturam să privesc  marea și gardurile pline de boungavilea și luleaua turcului și începuseră să exulte feromonii, jumătate de autocar exclama: Dumnezeule, ce de gunoaie!

Apoi mai este iluzia prețului. E prea scump sau e foarte ieftin. Vezi, tu, fiecare are percepția lui când vine vorba de scump sau ieftin. Un preț care îmi depășește bugetul, nu înseamnă neapărat că produsul este scump. Dacă serviciile, cazarea își merită fiecare bănuț, faptul că eu nu-mi permit prețul e deja partea a doua. Pot să spun doar că este over-budget, dar nu scump. Invers. Un preț mic pe servicii de proastă calitate, pe o cameră în care mișună gândacii sau în care miroase a mucegai, parcă nu prea e ieftin. E doar un preț mic. Aici mai intervine disponibilitatea de căuta, de a vâna oferta. Dacă îmi place o destinație, mă fixez pe ea și o urmăresc periodic. Mi s-a întâmplat ca din toamnă până în primăvară să urce și să coboare prețul de 8 ori. Am prins momentul, am prins și oferta.

Care este cea mai mare împlinire a ta în viață, până acum ? Dar obținută de pe urma blogului?

Sunt multe reușite în viața mea. Dar, legat de călătorii, am reușit să învăț limba greacă, astfel încât să nu mă mai doară mâinile cât vorbesc atunci când merg în vacanță. De pe urma blogului… Faptul că stăm de vorbă acum, se pune? Mă simt extraordinar că am parcurs competiția Spring SuperBlog 2018 până la final și, la prima participare, am obținut locul 15 din peste 130 de aliniați la start. Lucrul acesta a deschis uși pentru foarte multe proiecte în care m-am implicat. Și mi-a demonstrat, pentru a nu știu câta oară, că niciodată nu este târziu să înveți lucruri noi. Timpul nu-ți impune limite în a cunoaște și a învăța. Niciodată nu ești prea trecut ca să afli ceva nou.

Dacă te-ai putea întoarce în timp, cu 10-15 ani, ce i-ai spune tinerei Almona?

Viața e prea scurtă ca să faci totul ca la carte și cimitirele sunt pline de oameni indispensabili. Fă totul în așa fel încât la bătrânețe să regreți ce ai făcut, nu ce n-ai făcut! Din când în când avem nevoie de o mică nebunie, de ceva care să rupă rutina. Să nu trecem degeaba prin viață. De aceea am ales și sloganul Viața este cea mai frumoasă călătorie. Trăiește, iubește, călătorește!

Eu, de exemplu, găsesc inspirație și motivație în lectură, filme, muzică și oameni. Mă fac să vibrez, mă provoacă intelectual, mă încarcă de multe ori cu energie. În ce găsești tu inspirație ca să mergi înainte, să scrii, să faci tot ceea ce ai de făcut ? Ce anume te motivează ? Ce anume te pune în mișcare?

Îmi place să descopăr povești de viață reală. Cotrobăi, scormonesc, stau de vorbă cu oamenii și caut istorisiri.  Uneori nici nu le caut, vin ele la mine. Așa făceam când lucram la radio. Mergeam două stații cu metroul sau mă plimbam prin parc și aveam subiecte pentru o săptămână. Îmi aduc aminte că imediat după Revoluție, dacă mergeai afară și spuneai că ești din România, ți se răspundea automat Nadia, Hagi, Ceaușescu. Eu când am mers prima oară în Grecia și am spus că sunt din România mi s-a spus: Aaa, Tudor Vladimirescu. Am aflat atunci despre Revoluția de la 1821 lucruri care nu apar în manuale.

Ador muzica și poveștile care stau în spatele fiecărei melodii. Până acum am descoperit două povești impresionante despre două melodii grecești și le-am împărtășit pe blog. Urmează și altele. Caut poveștile nespuse despre clădiri, locuri, ruine.

Ah, și mâncarea. Sunt o pofticioasă. Dacă arată apetisant, aș gusta și pietre. Dacă ai ști câte povești spune o gustare și câte afli la o masă…

Ai o poză preferată făcută într-una din călătoriile tale?

Am o mulțime, dar eu nu prea apar în ele. Întotdeauna am considerat că locurile sunt mai importante decât mine. Este însă una care mi-e foarte dragă, pentru că a fost făcută în orașul meu, Constanța. A fost o revelație să mă întorc călător în orașul meu natal. L-am găsit atât de schimbat în bine de la ultima vizită… Nici nu mi-a venit să cred. Eram pe terasă, în Cuibul Reginei, cel puțin 50 de bloggeri și primisem liber la poze. Atunci s-a ivit ocazia să țin Cazinoul în palmă.

Hai să vorbim puțin despre viitor. Ce planuri ai cu blogul tău ? Dar pe plan personal ? Care este următoarea ta destinație și de ce ai ales-o tocmai pe aceasta?

Cu blogul? Să-l fac să crească frumos și în vară, când va împlini un an, să-i iau moțul. Următoarea destinație? Încă n-am stabilit, deși, cred că tot undeva prin Grecia. Anul trecut, m-a ales destinația pe mine. Cine știe, poate anul acesta se întâmplă la fel.

Aventurile Almonei le puteți urmări pe Facebook, Instagram sau pe blog.