7 min read

Izabella Miklós este o super persoana – mereu calma, mereu pozitiva, mereu prezenta, mereu magica prin felul ei de a fi. Este mereu setata pe repede, inainte si a reusit multe cu proiectul ei, Be Free Be Zen. Mi-a facut o deosebita placere sa o descopar. Va invit si pe voi sa o cititi in cele ce urmeaza!

Veni Vidi Amo!: Cine se ascunde în spatele proiectului Be Free Be Zen? Spune-ne cât mai multe despre tine.

Izabella: Om bun, bine te-am găsit !

Te întrebi cine se află în spatele blogului Be Free Be Zen? Iată câteva cuvinte despre mine…

Mă numesc Izabella, absolventă a facultății de PR și a masteratului în Turism, cu o dorință extraordinară de a explora fiecare colț al lumii. Din pasiunile mele pot enumera : călătoriile, fotografia, yoga, meditația, dansul, online-ul.

Îmi place foarte mult să călătoresc, să merg în locuri unde nu am mai fost, să îmi petrec mult timp în natură, dar să o și protejez cum pot mai bine.

Merg cu încredere în direcția visurilor mele. Trăiesc viața așa cum mi-am imaginat-o. Și știu că dacă îmi simplific mai mult viața, legile universului vor fi mai simple și pot trăi o viață armonioasă în Pace, Lumină și Iubire!

Blogul meu se bazează exact pe aceste principii și vă îndemn și pe voi să tindeți să fiți Liberi să călătoriți în jurul lumii, să fiți Zen!

Ce anume te-a determinat să scrii despre călătoriile tale?

Cartea ”Călătoria cu viteza iubirii” de Sonia Choquette reprezintă un ghid pentru o viață trăită în pace și fără teamă. Cartea aceasta m-a fascinat din toate privințele, fiind un adevărat ghid pentru mine în viață și m-a determinat să încep a scrie blogul pe care am visat de mult să îl am.

Suntem cu toții călători și orice om se află în permanență într-o călătorie de un fel sau de altul. Indiferent dacă face o simplă plimbare din sufragerie în bucătărie sau traversează munții, orice om întrupat într-un corp fizic aici, pe Pământ, este un călător spiritual care trece prin experiența Pământeană. Viața însăși este o călătorie, o aventură, iar noi avem libertatea de a face această experiență pe Pământ așa cum o dorim. Noi ne aflăm veșnic în mișcare, dacă nu cu picioarele, atunci cu gura sau cu mintea, care ne împing când într-o direcție, când într-alta, către noi și noi experiențe.

Aceste minunate cuvinte de mai sus reflectă exact ceea ce simțeam și eu în momentul când m-am decis ca de astăzi să merg înainte cu Iubire, să respir iubire, să inspir iubire oamenilor, să dăruiesc iubire prin tot ceea ce fac și scriu, la orice pas, oriunde m-aș afla în viitoarele mele călătorii.

Vorba lui Eleonor Roosevelt: scopul vieții este s-o TRĂIEȘTI, să guști experiența la extrem, să ajungi cu ENTUZIASM și fără frică la experiențe mai noi și mai bogate.

Care ți se par cele mai mari iluzii pe care le au oamenii legat de călătorii?

Fiecare viață este unică, întrucât nu există doi oameni care să ajungă la destinație în exact același mod. Unii își planifică un itinerariu aventuros, cu opriri în locuri exotice. Alții preferă o excursie la pachet și nu se îndepărtează de restul grupului. Unii își asumă riscuri și se aventurează în ținuturi necunoscute, explorând locuri fascinante, de o mare frumusețe și varietate. Ei fac cunoștință cu tot felul de oameni pe care îi întâlnesc de-a lungul drumului și își fac noi prieteni, care le îmbogățesc viața și îi ajută să se cunoască mai bine pe ei înșiși. Alții preferă cărările bătătorite și experiențele superficiale de la volanul mașinii lor, cu geamurile închise și cu radioul pornit. Ei resping tot ce este diferit de ei și privesc lumea din jur prin ferestrele limitate ale temerilor și ale convingerilor lor negative. Unii optează pentru experiențe bogate, pline de descoperiri și momente intense. Alții preferă experiențele plictisitoare, dar sigure, care nu îi scot niciodată din zona lor de confort, dar care nici nu le permit să cunoască marile minuni ale lumii.

Din experiența proprie, îmi dau seama că fiecare călătorie produce transformări în interiorul nostru, ne determină să ne reevaluăm constant, să vedem lucrurile diferit, să percepem oamenii și valorile care ne înconjoară altfel. La ce nivel consideri că te-ai transformat de pe urma călătoriilor tale ? Regreți vreuna dintre aceste schimbări?

Am  un motto care mă inspira, este scris de Edward Everett Hale şi sună astfel : Sunt unul singur, dar sunt unul. Nu pot face totul, dar pot face ceva. Şi nu voi lăsa pe nimeni să mă oprească din ce pot face.

Călătoria este destinul nostru, al oamenilor. Înainte de a ne naște, spiritul nostru se angajează să facă această călătorie terestră. Primii oameni de pe Pământ erau nomazi, vânători și culegători. Ei se deplasau pe jos dintr-un loc în altul în căutarea hranei și nu au învățat să se stabilească într-un singur loc decât atunci când au inventat agricultura. Călătoria umanității a început cu acești primi aventurieri și a continuat până astăzi. Oamenii au învățat să traverseze lacurile cu bărcile, oceanele cu navele, câmpurile cu caii și cu căruțele, continentele cu trenurile, iar la ora actuală au ajuns chiar să călătorească prin spațiul cosmic cu navele lor spațiale.

A sosit timpul să îmi reevaluez viteza și luciditatea cu care călătoresc prin viață. Îmi iubesc viața și fiecare zi mi se pare un cadou minunat, oferindu-mi cele mai inimaginabile oportunități, binecuvântări și legături de suflet, care mă fac să mă întreb cât de frumoasă mai poate deveni viața mea în continuare și dacă acest proces va înceta vreodată, înseamnă că deja călătoresc cu viteza iubirii.

A călători cu viteza iubirii înseamnă a lua o decizie în această direcţie, a-mi confrunta personal temerile, inclusiv spiritul defensiv, mânia, judecățile critice, abandonarea şi insecuritatea, şi a respinge în mod asumat aceste tipare, optând pentru o atitudine pozitivă şi mai plină de iubire.

În urma acestor transformări am reușit să mă deschid în fața iubirii plenare față de viață și să consider toate împrejurările acesteia (persoane, circumstanțe, evenimente) ca fiind simple oportunități de a învăța pentru sufletul meu.

Multora le place să citească picanterii din timpul călătoriilor noastre ; despre experiențe care restabilesc încrederea în umanitate, dar și despre experiențe mai puțin pozitive – mai ales că intervin numeroase prejudecăți legate de diverse popoare sau destinații. Povestește-ne despre experiențele pozitive, dar și despre cele negative din călătoriile tale și care a fost impactul lor asupra ta.

Mereu mi-a plăcut să călătoresc, să descopăr locuri și culturi noi, să înțeleg multe aspecte complexe despre alte civilizații. Cu cât destinația este mai îndepărtată de propria mea cultură, cu atât fascinația descoperirii este mai mare, iar mintea și sufletul mi se deschid către nou, inedit și pot ajunge să înțeleg lucruri care, la modul teoretic, pot părea imposibile.

De obicei, îmi place să pornesc în călătorii de cunoaștere fără să mă informez foarte mult despre ceea ce voi vedea, pentru a trăi din plin toate clipele cu mai mult entuziasm. Când plec în călătorii inițiatice îmi extind perspectiva globală asupra lumii și reevaluez ce e cu adevărat important pentru mine. Unele călătorii ale mele au presupus să vizitez locuri reprezentative pentru credințele mele, altele au avut impact prin experiențele autentice pe care mi le oferea, prin comunicarea cu localnicii și descoperirile culturale pe care le făceam. Prin aceste călătorii mereu îmi permit să mă extind, să îmi depășesc limitele și să îmi înfrunt fricile. Dacă am avut vreo experiență negativă am luat mereu partea bună din acea călătorie. Eu merg în continuare, gândesc mereu pozitiv și știu că tot ceea ce viața îmi oferă sunt numai binecuvântări.

Care este cea mai mare împlinire a ta în viață, până acum ? Dar obținută de pe urma blogului?

Cea mai mare împlinire a mea în viață până acum a fost decizia de a incepe un blog de turism și de spiritualitate și de a scrie despre locurile prin care am ajuns până acum. Aceasta reprezintă o mare satisfacție, plus că am început să călătoresc și să fiu plătită să fac asta. Este minunat, nu-i așa ?

Dacă te-ai putea întoarce în timp, cu 5-10 ani, ce i-ai spune tinerei Izabella?

Bună întrebare! De-a lungul vieții mele am învățat că e bine să trăiești în PREZENT, să lași trecutul în urmă și să mergi înainte cu încredere. Nu există un moment potrivit pentru a trăi. Întotdeauna este momentul potrivit.

Cum zicea și Einstein viața însăși este magie, iar dacă nu crezi asta, măcar încearcă s-o trăiești ca pe ceva magic. Dacă m-aș putea întoarce în timp, cu 5-10 ani i-aș spune tinerei Izabella următoarele: E timpul să trăiești viața așa cum ți-ai imaginat-o! Fii Liber să călătorești în jurul lumii, să te descoperi, să fii Tu, să fii Zen!

Eu, de exemplu, găsesc inspirație și motivație în lectură, filme, muzică și oameni. Mă fac să vibrez, mă provoacă intelectual, mă încarcă de multe ori cu energie. În ce găsești tu inspirație ca să mergi înainte, să scrii, să faci tot ceea ce ai de făcut ? Ce anume te motivează ? Ce anume te pune în mișcare?

Fiecare nouă zi este o binecuvântare și sunt tare recunoscătoare pentru toate darurile pe care le-am primit până acum și le primesc în continuare! Mulțumesc Doamne! Simplul fapt de a contempla natura, de a sta și vedea răsăritul și asfințitul soarelui mă încarcă cu energia divină. De asemenea, o meditație făcută în zori de zi, o carte citită, puțină yoga sau dansul mă motivează să fiu Eu, să am atâta energie încât pot muta munții.

Ai o poză preferată făcută într-una din călătoriile tale?

Anul trecut în toamnă am plecat cu doi prieteni în Munții Bucegi. Doream să prind răsăritul și asfințitul sus pe vârf și să urc până la Vârful Omu, iar această expediție pe Bucegi a fost una de neuitat.

Poza de mai jos este una specială pentru mine, deoarece are în spate o poveste uimitoare.

La căderea nopții priveam cerul plin de stele, întinși pe pătură, în liniștea deplină, când deodată, din întunericul nopții a apărut un câine mare și frumos venind direct spre noi. M-a privit lung în ochi și am simțit că a venit special pentru mine. Apoi, imediat s-a așezat liniștit să doarmă la picioarele mele. Câinele nu s-a mișcat din loc toată noaptea, a stat liniștit și ne-a păzit, mai mult de atât, la plecare a venit cu noi fără să-l chemăm, ca și când era al nostru. Deși am petrecut în jur de trei ore acolo pe platou, câinele permanent a stat lângă noi, iar apoi ne-a însoțit tot drumul circa 10 km spre Vârful Omu, mergând la câțiva metri înaintea noastră de parcă ar fi știut unde mergem. Din când în când privea înapoi să vadă dacă îl urmăm. I-am dat numele Rocky cel Voinic. Chiar înainte de a ajunge sus pe vârf, unde drumul era cel mai greu, toți trei am simțit că nu mai putem merge, că vrem să abandonăm. Nu mai aveam apă, ne era sete. Uimitor a fost, că el ne-a încurajat și ne-a dat energie, fiind cu noi la fiecare pas. Era grijuliu și prietenos, ne lăsa să îl mângâiem și să-l luăm în brațe.

Ne-a ajutat, ne-a păzit și ne-a dat putere pe tot drumul până am reușit să cucerim vârful. Mă aflam în mijlocul sălbăticiei, dar mă simțeam protejată, datorită îngerului meu păzitor.

La întoarcere Rocky ne-a însoțit până aproape de Cabana Babele unde eram deja în siguranță și acolo a dispărut. L-am căutat în zadar, nu l-am mai văzut. Nici nu am apucat să îi spun Mulțumesc! Voiam să-l mai strâng o dată în brațe, speram să-l pot lua acasă cu mine, dar mi-am dat seama că poate el este Îngerul Muntelui așa cum a apărut de nicăieri, la fel a dispărut. A avut doar misiunea să ne păzească pe tot drumul dus – întors.

Hai să vorbim puțin despre viitor. Ce planuri ai cu blogul tău ? Dar pe plan personal ? Care este următoarea ta destinație și de ce ai ales-o tocmai pe aceasta?

Blogul Be Free Be Zen devine zi de zi mai cunoscut.

De curând am pornit un nou proiect pe care l-am denumit Proiectul Anului 2018 – Top 10 Love 2 Travel Club. Este o idee mai veche a mea, un vis devenit realitate. Cu ajutorul altor 9 bloggeri care iubesc Călătoriile, am creat un grup special pe Facebook Top 10 Love 2 Travel Club pentru pasionații de călătorii, cu scopul de a oferi vizitatorilor grupului acces permanent la sfaturi și informații despre cele mai frumoase destinații atât din țara noastră, cât și de oriunde din lume. Săptămânal publicul va alege cel mai bun articol al unui blogger și se va crea un Top 10 – Destinații Turistice pe săptămâna respectivă. La sfârșitul lunii, publicul va vota cea mai frumoasă destinație, cel mai bun articol postat și se va crea un Top 10 Destinații. De asemenea, toți cei aflați în grup au ocazia să câștige premii lunar la Tombola cu Tragere la sorți. Te invit și pe tine să te alături grupului și să participi la concurs. Mult succes tututor!

Munca mea de până acum cu blogul a fost răsplătită. Am participat la un concurs național de primăvară : SuperBlog. Aici am câștigat cu articolul Mai am un singur dor : să mă întorc la tine iar Mare Albastră un voucher de 5 nopți la Hotel Aurora din Mamaia. De 4 ani nu am mai ajuns la mare Acasă și în iunie o să fie un prilej de a mă relaxa și de a cunoaște cu ajutorul ghidului frumusețile ascunse din centrul istoric al Constanței.

Aventurile Izabellei le puteți urmări pe FacebookInstagramTwitter, Pinterest, Google+ sau pe blog.

Iti multumim ca ai citit acest articol, daca ai o intrebare sau sugestie, te invitam sa adaugi un comentariu.

Daca ti-a placut acest articol, am aprecia un LIKE & SHARE. De asemenea, te invitam sa ne urmaresti pe Facebook si pe Instagram.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.