Cum să trăiești visul american într-o vară

Pe la mijlocul verii povesteam cu o prietenă despre examenul de bacalaureat al fiicei ei și despre toate planurile de viitor pe care și le fac împreună. Ca între o elevă silitoare și o mamă mult prea deschisă la minte pentru vremurile în care trăim.

Mi-a plăcut să fiu parte din discuție, să încerc să mă bucur cu ele și pentru ele. Fără să conștientizez cu adevărat, ideea mi-a rămas undeva în culisele minții și, zile mai târziu, încă tot nu-mi dădea pace. Până când am ascultat la radio în mașină, pur întâmplător, melodia celor de la Vitamic C – Graduation și am avut un meltdown… Mi-a adus aminte de fețe dragi din liceu, de vise, de teama că o vom lua pe drumuri diferite, atât de diferite, încât cumva ne-am fi pierdut esența. Inevitabil mi-a adus aminte de toți acei colegi talentați, isteți și mai curajoși decât mine care au obținut burse de studii la facultățile din State. Iar acum își trăiesc visul american, unesc treaptă cu treaptă spre consolidarea viitorului lor într-o cultură atât de diferită de a noastră, însă atât de râvnită!

La mai bine de 13 ani de când plângeam în hohote a despărțire de foștii colegi, încă trăiesc c-un singur regret: acela de a nu fi avut suficient curaj de a mă aventura singură, de tânără, într-un program Work and Travel. Regretul de a-i fi lăsat pe alții să-mi trăiască visul. Și tocmai fiindcă părerea de rău este încă la cote alarmante, mă asigur să le dau altora imboldul necesar de a face acest pas. O viață avem și ne suntem datori să o trăim la maxim, fără temeri, fără prejudecăți, fără păreri de rău, fără să ne gândim mai mereu la cei din jurul nostru și la cum se simt ei vizavi de o astfel de decizie. Cel puțin o dată ne suntem datori să fim egoiști și să contribuim la transformarea noastră în adultul de mâine.

Experiența unei vacanțe cu Work and Travel are vârsta ei. O vârstă la care te arunci în cap fără să te gândești la consecințe. O vârstă la care ești mult mai sociabil decât ai crede. O vârstă la care crezi în continuare că lumea și oamenii din ea sunt buni. O vârstă la care debordezi încă de inocență.

Și tocmai fiindcă dispui încă de inocența asta, musai să îți iei aripile. Să zbori cât mai departe, peste mări și țări, în lumi cât mai puțin familiare ție, în lumi cu bariere de comunicare, dincolo de zona ta de confort.

Dacă aș fi din nou de 20 de ani, studentă la zi, cu note decente și veri fără restanțe, n-aș mai sta pe gânduri. M-aș lua și m-aș duce. Aș lăsa în spate părinți care se roagă cu lacrimi să nu plec, că-s tânără și naivă și lumea asta e rea. I-aș liniști odată ajunsă în capătul celălalt al lumii și le-aș povesti despre tineri de aceeași vârstă cu mine și aspirații ca ale mele. Despre cât de cool este să întâlnești oameni de diverse naționalități. Despre cât de asemănători suntem în zâmbetele noastre, în pofida diferențelor culturale, religioase, de culoare a pielii și de limbă grăită.

Le-aș mai povesti, în încercarea de a le alina dorul, despre experiența de muncă dobândită, chiar și de ar fi trebuit să spăl podele sau toalete, să servesc în fast-food-uri sau să îngrijesc copiii altora.

Poate mi-ar fi spus că sunt mai bună de atât și m-ar fi chemat înapoi acasă, unde nu ar trebui să fac nimic pentru străini. M-ar fi chemat să fiu din nou printre ai mei, deși nu știau ei că sufletul meu s-ar fi simțit fericit și împlinit să fie pentru prima oară printre ai altora. Oboseala orelor lucrate n-ar fi contat, atât timp cât mă bucurăm de o nouă perspectivă asupra vieții și asupra lumii. Atât timp cât eram aproape de alți oameni și trebuia să contez doar pe mine ca să-mi fie bine. Atât timp cât simțeam pe propria piele cu câtă trudă se câștigă fiecare bănuț și cu câtă ușurință se duce. Câte ore ar fi trebuit de fapt să muncesc pentru a plăti o chirie de 70 de dolari pe săptămână. Să dau valoare unei bucăți de hârtie.

Sunt sigură că fericirea mea ar fi contat prea mult pentru ei ca să insiste să mă întorc înainte de vreme. S-ar fi bucurat alături de mine pentru această mică realizare. Pentru fiecare loc din acel vast continent în care aș fi ajuns să pun piciorul și să mă minunez cu ochi de copil și inimă curată, alături de alte suflete dragi cu care aș fi ajuns să leg prietenii de-o viață. Chiar de-ar fi însemnat să mă întorc acasă cu buzunarele goale după o vară muncită, sufletul meu ar fi fost plin de trăirile și amintirile din Grand Canyon, Yellowstone, Las Vegas, Sunset Boulevard din Los Angeles, podul din San Francisco sau poate chiar eternul și fascinantul New York.

În sfârșit, odată venită acasă, povestind despre întreaga experiență, sper că aș fi ajuns să emit judecăți – de valoare, fingers crossed – despre diferențele dintre societățile noastre, despre ce ar fi de făcut ca să putem ajunge și noi la nivelul lor sau, de ce nu, ce facem noi mai bine decât alții. Și încă sper că mi-aș fi dat seama că, de fapt, totul stă în mentalitate. În gânduri, în simțiri, în valori și principii și cum ajungem să le transpunem în acțiuni pentru a-i ajuta pe cei din jurul nostru. Dacă reușim să schimbăm ceva în bine, ne ajutăm și pe noi în final.

Doar pentru o schimbare majoră în mentalitate, printre numeroasele avantaje Work and Travel, și tot merită să încurajezi tinerii să plece o vară în The Land Of The Free. Să se simtă tineri printre alți tineri, să se deschidă la minte, să învețe să-și câștige propriul bănuț și totuși, să se simtă liberi, să călătorească și să cunoască. Evoluția va veni ea, inevitabil.

***

Articol scris în cadrul ediției aniversare SuperBlog.

Iti multumim ca ai citit acest articol, daca ai o intrebare sau sugestie, te invitam sa adaugi un comentariu.

Daca ti-a placut acest articol, am aprecia un LIKE & SHARE. De asemenea, te invitam sa ne urmaresti pe Facebook si pe Instagram.