Dacă Spider-Man poate, poți și tu!

Copiii spun deseori lucruri trăznite. Spre bucuria noastră, uneori mai fac și ghidușii. Se mai întâmplă totuși ca unii să ia o pauză de la trăznăi și năzbâtii pentru a-și concentra energia pe lupte cu situații de care ei nici măcar nu ar fi trebuit să audă, darămite să dea piept cu ele zi de zi. Tocmai în astfel de clipe, au nevoie de fețe zâmbitoare și blânde, de îmbrățișări, de cuvinte alese pentru a le da puterea să continue, chiar și atunci când ei simt că nu o mai au.

M-am gândit adesea ce poate să mai bucure astfel de copii, în faze avansate sau chiar terminale ale diferitelor boli. Jucării noi? Hăinuțe noi? Pachete de dulciuri? Un Moș Crăciun venit în vizită? Am încercat să mă pun în pielea lor pentru câteva clipe, să încerc să înțeleg ce m-ar face pe mine fericită în astfel de momente. Ce m-ar ajuta să uit, preț de câteva minute sau ore, de propria persoană, de propria condiție și suferință. A durat destul de puțin ca să-mi dau seama: oamenii. M-ar bucura enorm oamenii – atingerea umană, blândețea din ochii lor, zâmbetul plin de calm în clipe în care se luptă să ascundă suferința, disperarea, siroaiele de lacrimi. O mască dătătoare de pace sufletească, atât de necesară în momente de dificultate. O mască a binelui, a apropierii umane, a empatiei, a înțelegerii sufletului celuilalt.

Inspirată fiind de tot felul, mi-am dorit – la modul cel mai serios – să fac un exercițiu de imaginație. Cum ar fi dacă aș purta costumul personajului principal din noua animație Spider-Man și să vizitez copii în spitale. Ideea nu a apărut din neant. Mi-am adus aminte că am citit cu ani în urmă povestea unui american care și-a construit propriul batmobil și făcea vizite în fiecare weekend, îmbrăcat fiind în Omul-liliac, la spitalele pediatrice din Statele Unite.

Revenind la Spider-Man, personajul principal din film se numește Miles Morales, este un adolescent timid, însă mie mi-ar plăcea să fiu în mijlocul oamenilor și copiilor purtând acest costum. Mi-aș dori să-i amuz astfel costumată, să le citesc bucuria de pe chipuri și inocența din suflete. Să le arăt că, asemenea lui Spider-Man, indiferent de slăbiciunile lor, au puterea de a învinge greutățile așternute în fața lor de o soartă nedreaptă și prin asta să-i determin să se vadă infailibili.

Să-și demonstreze lor înșiși că pot învinge răul, boala, prin simpla lor determinare, prin simplele lor puteri. Să-i învăț că, așa cum acest personaj își duce propriile lupte, indiferent de cât de grele sau lungi sunt încercările prin care sănătatea îi pune să treacă, prin suficientă forță și determinare, mereu va exista speranță. Binele mereu va învinge răul.

Să devină ei eroii din poveste. Deși se spune că, uneori, eroii sunt cei care cad primii, în povestea noastră m-aș bucura să cred că aceste superputeri ajung să le fie transferate copiilor și îi înverșunează în a se ridica deasupra bolii, în a deveni eroi printre ai lor.

Mi-ar plăcea să cred că această acțiune caritabilă i-ar angrena și pe restul oamenilor de bine într-o luptă împotriva răului, într-o luptă împotriva sistemului, într-o uniune dintre ONG-uri și oameni obișnuiți cu un singur scop comun – acela de a bucura suflete de copii și de a le da un imbold binemeritat de a continua propria lupta cu viața. De a le da ocazia să mai rostească – ani buni de-atunci înainte, de alte nenumărate ori: Tată/mamă, te iubesc.

Deja mă văd în spital, printre copii și îmi pare rău că nu sunt de fapt Omul-Păianjen. M-aș folosi cu dragă inimă de superputerile lui, mi-aș dona din sânge pentru a putea vindeca boli rare, grave. Să înapoiez familiilor greu încercate de boala celor dragi, oameni sănătoși. Să previn, pe cât posibil, ca alte familii să treacă prin aceleași momente de cumpănă.

Și de veți spune că visul meu pare puțin exagerat, vă invit să vizionați, începând cu 28 decembrie 2018, Omul-Păianjen: În lumea păianjenului , să vă lăsați inspirați și să recunoașteți că ați putea fi și voi propriul vostru Spider-Man; că dincolo de această mască, ați putea aduce o rază de speranță și de liniște într-o lume a inocenței; că, în final, bucuria altora v-ar hrăni sufletul cu mai multă fericire.

***

Articol scris în cadrul ediției aniversare SuperBlog.

Sursă fotografii: Intercom si Pixabay (pentru imaginea de cover).