Salut! Numele meu este Carmen, am 30 de ani si sunt din Romania. In 2008 porneam, impreuna cu prietenul meu, in prima calatorie in Austria. Aveam emotii mari, credeam ca n-o sa-mi placa. Nu voi uita niciodata vorbele parintilor mei care, inainte de a iesi cu bagajul din casa, mi-au spus ca asta va fi doar prima calatorie a mea. O sa-mi placa la nebunie si imi va fi greu sa ma opresc. Voi dori mereu sa vad mai mult si tot mai departe.
Cativa ani mai tarziu, cu multe calatorii intiparite in memorie si mai ales in suflete, unele in colturi indepartate ale lumii, pornim cu aceleasi emotii intr-o noua provocare, putin diferita: crearea unui loc de joaca pentru alti pasionati de calatorii, cu povesti dintr-ale noastre. Veni Vidi Amo s-a nascut dintr-o pasiune imensa pentru oameni si locuri pe care le-am vazut si pe care le iubim in continuare de atunci.
Speranta noastra este ca povestile, fotografiile si informatiile noastre sa va inspire si motiveze sa cuceriti, la randul vostru, lumea si sa cunoasteti culturi si oameni noi, mancare delicioasa si sa aveti experiente memorabile, de povestit peste ani si ani.
Daca ai ajuns deja pana aici, inseamna ca impartasim pasiunea.
Cu mare drag,
Carmen