3 min read

5 octombrie.

Deși îl sărbătorisem în familie în urmă cu aproape o săptămână, prietenii îi erau disponibili cu toții abia pe 5 octombrie. Primul an în care locuiam împreună merita sărbătorit și cu o petrecere surpriză de ziua lui de naștere.

Lumea fusese mai mult decât receptivă la ideile mele. Plana însă, asupra tuturor, o întrebare fâstâcită: oare cum vom face să intrăm toți, fără să ne observe sărbătoritul? Maria era de părere că ar trebui să se prezinte cu toții la ușă, să-i strige La mulți aaaaaani! când o deschide. Uhm, ar fi și asta o idee, dacă majoritatea vecinilor n-ar fi în etate. Prea multe suflete pe conștiință apoi.

Gabriel dorea mai degrabă să ne întâlnim la un restaurant, iar sărbătoritul să fie adus legat la ochi. Mmmm, pare complicat, mai ales că nu-i om prost, și-ar da seama imediat. Lui Florin, în schimb, i se aprinde repejor un beculeț deasupra capului, Dar dacă aș fi pur și simplu eu însumi și, chipurile, mi s-ar strica mașina chiar aproape de blocul vostru, iar el ar coborâ să mă ajute? Se votează unanim pentru acest scenariu, timp în care novicele în ale actoriei avea timp berechet să exerseze.

Trec cu voie bună la restul pregătirilor. Caut idee de tort, dar nu orice fel de tort. Unul funny. Unul care să-i facă pe unii dintre prietenii lui să se simtă ușor inconfortabil. Apelez la oameni dragi, cu idei (mult) mai colorate decât ale mele. Se decide asupra unui tort in forma unei gagici cu pantaloni ultrascurți, un fund de zile mari și niște bikini roșii cu breteluțe agățate în talie. Am zis funny, ușor inconfortabil, să-ți lase mintea să facă puțin freestyle, nu pervers, nici indecent.

Să-i trăiască prietenii mulți ani de-acum înainte, fiindcă s-au ocupat ei de mâncare și băutură. Fiecare cum și de unde a vrut. Eu a trebuit doar să găsesc scuze și pretexte pentru o curățenie soră cu luna și becul, doar să nu îi cauzeze vreun declic. Bafta mea a fost că era atât de ocupat cu munca, încât nici n-a băgat de seamă. Credea că-s nervoasă și de-asta tot mișun prin casă.

Pregătirile puse la punct, prietenii i se autosesizaseră pe subiectul cadoului. Carmen, ajutor! Aștept să mi se învârtă rotițele și realizez că devenise pasionat de vinuri, de-o vreme încoace. Vin vechi luați-i și poate ceva gadgeturi care țin tot de vinuri, dacă vreți. Ce mi-a plăcut dintotdeauna la prietenii lui a fost că nu aveau defel nevoie de prea multe informații. Erau suficient de creativi ca să încropească un cadou din atât de puține detalii: un vin din anul nașterii lui, un set de pahare de vin din cristal, ca să bea licoarea din pahare de calitate atunci când sosesc în vizită și un set de ustensile pentru vin, într-o superbă cutie de lemn.

Mă rugaseră doar să mă ocup de inscripția de pe fațeta cutiei, că tot aveam un gravator laser la birou. Inițial, șeful cumpărase gravatorul de mici dimensiuni BCL-0503MU de la Bodor mai mult pentru a nu rămâne cu fonduri necheltuite la sfârșitul anului (eh, așa e în multinaționale cu multe departamente), însă după ce l-am dibuit și ne-am dat seama cum să îl controlăm pe „Bodi” prin aplicația de smartphone, creativitatea noastră a atins un nou nivel.

Vineri seara, 5 octombrie, orele 18.

Florin sună panicat, Alin, mi s-a stricat mașina. Am nevoie de ajutorul tău. Poți veni? Al meu află cu stupoare că master of disguise se află la 2 minute de blocul nostru și se amuză teribil:

E atât de tipică pentru Florin toată situația asta. Doar lui i se pot întâmpla lucrurile astea, mai ales în așa mod, și-l cheamă până sus la o cafea. Florin merge direct în bucătărie, se așează cu ceașca în față și-ncepe să se miște haotic pe scaun, lucru care nu îi scapă sărbătoritului:

– Care-i problema? Ce s-a întâmplat? De ce ești așa de agitat? Stai linistit că se rezolvă.

– Hai că beau repede cafeaua asta și mergem jos să-ți arăt. Nu știu, s-a oprit deodată și nu mai pornește. Povestesc cu Florin în timp ce își bea cafeaua, printre chicoteli și tras din ochi, până când al meu se îmbracă și coboară împreună.

Mă grăbesc să le scriu invitaților că pot să urce, cu băutura și mâncarea. Așteptau, bieții de ei, zgribuliți la scara de lângă, ascunși să nu-i vadă sărbătoritul. Odată primit semnalul de cale liberă, se pun în mișcare. Îi auzeam de sus cum râdeau, cum râsetele se mișcau din exterior spre interior și continuau să urce. Erau așteptați deja în ușă, cu sufrageria pregătită să-i adăpostească în liniște și întuneric pentru următoarele câteva minute. Ne grăbim să ascundem platourile cu mâncare, pungile cu gheață, băutura, care pe unde apuca. Îi fac un semn lui Florin pe telefon că suntem gata, poate să-l aducă înapoi pe sărbătorit, fără să știu că sărmanul om suferea deja de teribile glume pe seama presupusei lui incompetențe.

Se urnesc niște energii ciudate când îi spui lui Alin, sărbătoritului, că s-a stricat ceva și el vine să verifice și să te ajute. Mi se întâmplă mereu la calculator, Baby, iarăși mi s-a blocat mouse-ul. L-am deconectat, conectat și tot nu merge. Hai vezi, te rog, ce are. Aproape mereu e suficient să se apropie doar, să se uite la mouse, și problema se rezolvă de la sine. Magie! Așa și cu mașina lui Florin. S-a urcat în ea, a dat s-o pornească și… ce să vezi, chiar a pornit.

Îi aud că intră în casă în ropote de râsete, amuzați de întâmplare. Deschide frigiderul după apă. Vede punga de gheață, se uită lung și gânditor la ea întrebându-se de ce nu e în congelator, dar își vede în continuare de poveștile cu Florin. Îi rog să ne mutăm în living, să ne facem comozi.

Deschide ușa, fără să priceapă de ce era închisă, și-l văd dându-și capul tare pe spate, cu doi pași înapoi, buimac, pe fundal de La mulți ani-uri, Surpriză, Mă, să nu faci vreun atac de cord și vreo 12 fețe cunoscute, pline de zâmbete.

Imediat ce își revine sărbătoritul, Florin insistă să desfacă din cadouri. Era tare curios să-i vadă reacția.

Zâmbește când citește Designed by Apple pe cutia de lemn. Eh, glume de IT-iști, îmi zic în sinea-mi. Ca o mică paranteză, el și prietenii lui erau niște mici fanboys ai mărului mușcat.

Aceștia încep să arate spre mine, cum că eu aș fi vinovată.

Sunt vinovată de gravare, așa-i, dar nu și de mesaj. Ei l-au gândit, eu l-am ars! și râdem cu toții.

Eram uluită de rezultat, arăta atât de bine. Trebuie să recunosc că vinul a fost extraordinar, tortul excelent, însă starul petrecerii a fost de departe setul gravat.

***

Articol scris în cadrul ediției aniversare SuperBlog.

Iti multumim ca ai citit acest articol, daca ai o intrebare sau sugestie, te invitam sa adaugi un comentariu.

Daca ti-a placut acest articol, am aprecia un LIKE & SHARE. De asemenea, te invitam sa ne urmaresti pe Facebook si pe Instagram.
Previous articleArată-i c-o iubești
Next articleCum și-a dus don Giovanni restaurantul în viitor
Veni Vidi Amo s-a născut dintr-o pasiune imensă pentru oameni și locuri vizitate de-a lungul timpului. Speranța mea este că poveștile, fotografiile și informațiile noastre să vă inspire și motiveze să cuceriți, la rândul vostru, lumea și să cunoașteți culturi și oameni noi, mâncare delicioasă și să aveți experiențe memorabile, de povestit peste ani și ani. Dacă ai ajuns deja până aici, înseamnă că împărtășim pasiunea.

1 COMMENT

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.