„Elizaland” cu Eliza Violeta Drutu

Eliza nu este doar o persoana frumoasa, dar si super simpatica si inteleapta. Imi face mereu placere s-o citesc fiindca textele ei contin un umor subtil. Ma bucur ca nu m-a pasuit nici pe mine si l-a strecurat in textul care urmeaza.

Veni Vidi Amo!: Cine se ascunde în spatele proiectului Elizaland? Spune-ne cât mai multe despre tine.

Eliza: Am ținut să dau blogului un nume care să aibă legătură cu numele meu, tocmai pentru a evidenția faptul că scriu despre lumea mea sau despre cum văd eu călătoriile sau mai bine spus, cum le trăiesc pe propria piele. Rostul călătoriilor, pentru mine, e de a experimenta cât de mult pot din viața, cultura și tradițiile localnicilor, să mă pierd printre ei și să le imit obiceiurile. Am fost aproape două luni prin Asia de una singură, prin Europa stau în muzee și o zi întreagă, iar când e vorba de gustat mâncăruri tipice sau ciudățenii, nu dau bir cu fugiții nici de la insecte, ouă de furnici sau liliac (le-am încercat în Bangkok, respectiv Myanmar). Spiritul de aventură s-a trezit cam târziu în mine, dar acum călătoresc destul de mult și îmi doresc să ajung prin cele mai spectaculoase locuri din lume.

Ce anume te-a determinat să scrii despre călătoriile tale?

Am început blogul cu ideea de a scrie mai mult despre Florența, orașul în care locuiesc și Toscana, pentru că sunt zonele pe care le cunosc mai bine decât orașul meu natal, Tecuci, dar apoi pofta de scris și de povestit și despre alte locuri pe care le-am vizitat a învins. Imi doresc să scriu mai ales pentru a fi de ajutor altor călători. In general, încerc să scriu despre experiențe deosebite sau locuri care mi-au intrat la suflet, pentru a inspira alți călători să viziteze aceleași locuri. In plus, încerc să ofer detalii utile, prețuri sau ghiduri turistice, pentru că asta îmi doresc și eu să găsesc pe blogurile pe care le urmăresc. Visez atunci când citesc o poveste romantică sau un articol deosebit despre un anumit loc, dar îmi doresc și să aflu cum să ajung acolo, ce anume să fac sau să vizitez, adică detalii mai puțin emoționante, dar utile, atunci când îmi fac planul pentru o călătorie nouă.

Care ți se par cele mai mari iluzii pe care le au oamenii legat de călătorii?

Nu aș ști ce să răspund, dar știu ca de multe ori, chiar noi alimentăm iluzii și așteptări care nu coincid cu realitatea, prin faptul că nu scriem pe bloguri și despre situații dificile sau experiențe negative din călătoriile noastre. De exemplu, după ce am vizitat Phi Phi Islands și renumita plajă din Thailanda, unde a fost făcut filmul The Beach, cu Leonardo diCaprio, nu am scris că, de fapt, plaja arată jalnic, cu sute de oameni pe metru pătrat și bărci pe toată lungimea ei din cauza cărora nici măcar nu poți vedea un petec de mare. Ar trebui să scriu mai multe despre aceste situații, astfel încât să știe omul ce îl așteaptă când ajunge acolo.

Din experiența proprie, îmi dau seama că fiecare călătorie produce transformări în interiorul nostru, ne determină să ne reevaluăm constant, să vedem lucrurile diferit, să percepem oamenii și valorile care ne înconjoară altfel. La ce nivel consideri că te-ai transformat de pe urma călătoriilor tale ? Regreți vreuna dintre aceste schimbări?

De când am început să călătoresc mai mult în Asia, am simțit cum sistemul meu de valori și priorități s-a prăbușit și cum am devenit un om mai sensibil și mai atent la nevoile celor din jur. De fiecare dată când mă întorc dintr-o călătorie dintr-o țară unde mulți oameni se confruntă cu o sărăcie lucie, mă simt ciudat când dau prea mult pe o haină sau când irosesc banii pe prostii. Am devenit mult mai econoamă din respect pentru toți cei care suferă din cauza sărăciei și mi-am propus ca în viitor să fac ceva, câtuși de puțin, pentru a-i ajuta pe cei mai puțin norocoși.

In ultimul timp am călătorit de una singură și-mi place foarte mult, parcă prea mult, iar asta mă sperie pentru că nu îmi doresc să devin o călătoare în solitar. Parcă îmi pare rău să realizez că nu am nevoie de nimeni pentru a mă simți bine, atunci când călătoresc. Intotdeauna am fost independentă și am încercat să fac totul prin propriile forțe, dar totuși știu că atunci când împărtășești cu cineva bucuriile dintr-o călătorie, parcă totul e și mai plăcut. Poate că, după câteva călătorii solo, îmi voi da seama că e mai bine în doi sau în grup, dar deocamdată, mă bucur de vacanțele de capul meu, unde fac doar ce vreau, fără compromisuri.

Multora le place să citească picanterii din timpul călătoriilor noastre ; despre experiențe care restabilesc încrederea în umanitate, dar și despre experiențe mai puțin pozitive – mai ales că intervin numeroase prejudecăți legate de diverse popoare sau destinații. Povestește-ne despre experiențele pozitive, dar și despre cele negative din călătoriile tale și care a fost impactul lor asupra ta.

La acest capitol aș avea multe de povestit, mai ales experiențe pozitive care mi-au confirmat că nu greșesc prin felul meu de a mă încrede în toată lumea și de a lăsa garda jos prin preajma străinilor. Sunt o călătoare cu capul în nori și nu o singură dată am uitat lucruri de valoare pe unde am umblat, dar le-am recuperat de fiecare dată, mulțumită oamenilor peste care am dat.

Am câteva povești chiar din ultima călătorie în Asia. Intr-o zi umblam cu bicicleta prin vechea capitală a Thailandei, Ayutthaya și m-am oprit la un market, dar am uitat în coșul de la bicicletă toată aparatura foto, GoPro și alte lucruri de valoare. Am stat în market o bună bucată de timp și când mi-am dat seama de boacănă, cu toate cumpărăturile în mână am ieșit fugind din supermarket, în timp ce vânzătorul se uita la mine fără să clintească. Nimeni nu se atinsese de rucsacul din coș, iar când m-am întors să plătesc, meditam la faptul că, dacă aș fi fugit așa dintr-un magazin în Europa, aș fi fost urmărită și luată de guler drept hoață.

Altă dată, în Vietnam, un șofer de autobuz a fugit după mine doar ca să-mi dea un rucsac pe care-l uitasem în mașină, iar în Bangkok o familie de chinezi m-au avertizat că lăsasem ușa de la cameră larg deschisă, cu bani pe măsuță, aparat foto și alte lucruri de valoare. Eu ieșisem în goană din cameră să mă joc cu copiii proprietarului hotelului. Deci, no comment.

Totusi pot spune că am avut noroc în aceste situații, dar zăpăceala m-a pus și în situații riscante uneori. De exemplu, în Bangkok, seara, am greșit direcția la vaporașul de pe Chao Phraya și m-am trezit sub un pod, pe întuneric, fără un suflet de om în preajmă și atunci mi-am spus că dacă voi scăpa cu bine din acea situație, niciodată n-o să mă mai hazardez să umblu seara, de una singură, într-un oraș pe care nu-l cunosc.

In general, n-am avut parte de experiențe negative legate de alte persoane, ci mai degrabă, din cauza nesăbuinței mele. Dar, din fericire, am iesit întotdeauna din încurcătură, promițându-mi să mă învăț minte și să nu mai risc niciodată.

Care este cea mai mare împlinire a ta în viață, până acum ? Dar obținută de pe urma blogului?

Cea mai mare împlinire de până acum nu are legătură cu blogul, ci cu munca mea ca ghid de turism. Am reușit, într-un an, să strâng niste bani pe care i-am dat familiei mele pentru renovarea casei. Eu am contribuit doar cu o parte, dar a fost cea mai mare satisfacție din viața mea, cel puțin până în prezent.

In ceea ce privește blogul, cea mai mare realizare este faptul că nu l-am abandonat și că am continuat să scriu conținut de calitate, zic eu, chiar dacă singurii susținători sunt prietenii și familia. Imi dau seama că nu e ușor să-ti creezi o comunitate de cititori fideli, dar nu vreau să renunț la acest proiect, pentru că îl fac mai ales pentru a ajuta alti călători, așa cum eu trag folos de pe urma altor bloggeri, atunci când caut informații despre o anumită destinație.

De curând am încheiat competiția Spring Super Blog 2018 și sunt foarte mulțumită de mine însămi ca nu am abandonat concursul și am mers până la capăt. Defectul de a începe lucrurile și a le abandona la jumătate de drum e morbul care mă caracterizează de când mă știu. Dar mă lupt cu el aproape în fiecare zi.

Dacă te-ai putea întoarce în timp, cu 5-10 ani, ce i-ai spune tinerei Eliza?

Hmmm, cred că i-aș spune să călătorească mai mult, în loc să arunce banii pe haine, să aibă mai multă încredere în ea, în capacitățile sale, să nu-i mai fie teamă să sufere din iubire și să-i pese mai puțin de ce cred sau spun alții despre ea.

Eu, de exemplu, găsesc inspirație și motivație în lectură, filme, muzică și oameni. Mă fac să vibrez, mă provoacă intelectual, mă încarcă de multe ori cu energie. În ce găsești tu inspirație ca să mergi înainte, să scrii, să faci tot ceea ce ai de făcut ? Ce anume te motivează ? Ce anume te pune în mișcare?

La fel și eu, găsesc surse de inspirație din alte bloguri de călătorie, din cărți, din poveștile oamenilor de succes, dar în primul rând, ceea ce mă motivează și mă face să mă pun în mișcare nu poate fi descris în cuvinte. E o stare profundă pe care o simt înăuntrul meu care mă determină să fac ceva nou, să accept noi provocări, să învăț de la alții lucruri noi și să nu îmi las mintea, corpul și spiritul la mucegăit. Deși am același job de zece ani și-l ador, am publicat blogul tocmai din această dorință de a face ceva nou, de a nu mă plafona, mulțumită doar cu munca pe care o fac. Pe mine, repetiția, la infinit, a acelorași activități de zi cu zi mă duce la apatie. Am mereu nevoie de ceva nou in viață pentru a mă simți vie, activă.

Recunosc, cu rușine, că am uitat foarte mult din vocabularul românesc și fiecare articol pe care-l scriu necesită efort din partea mea. Câteodată mai caut conjugarea corectă a unui verb, mai stâlcesc un cuvânt sau stau minute în șir să-mi amintesc cum se spune la ceva. Acest exercițiu îmi pune mintea la contribuție și încet încet, recuperez ce-am uitat în 17 ani de când n-am mai scris și citit nimic în limba română.

Ai o poză preferată făcută într-una din călătoriile tale?

Am o grămadă, dar una care mi-e foarte dragă e o fotografie făcută în India, în curtea casei unei bătrâne.

Hai să vorbim puțin despre viitor. Ce planuri ai cu blogul tău ? Dar pe plan personal ? Care este următoarea ta destinație și de ce ai ales-o tocmai pe aceasta?

Imi doresc ca blogul să devină o activitate part-time, nu doar o vitrină unde să asez frumos amintirile din călătoriile mele. Cu toate astea, nu vreau să accept oferte și colaborări care nu rezonează cu felul meu de a fi și stilul blogului. Nu voi scrie niciodată despre călătorii pe care nu le-am făcut, cum am înțeles că se mai poartă printre bloggerii americani și nu voi accepta să pun pe blog banere cu publicitate și produse care n-au nicio treabă cu Elizaland. Când e vorba de blog, câștigul e și va rămâne pe locul doi. Totuși din toată munca depusă și timpul dedicat blogului, sper să trag folos în viitor și să mă fac cunoscută mai bine, astfel încât, atunci când voi decide să scriu un ghid turistic al unui oraș pe care-l cunosc foarte bine, să am cititori fideli care-și vor dori să cumpere un ebook.

Următoarea destinație va fi Rusia, mai exact Moscova și Sankt Petersburg. Pe vremea lui Ceaușescu mama mergea în vacanță prin Rusia și de fiecare dată când se întorcea ne povestea cât e de frumos pe acolo, cât fast și lux există până și în stațiile de metrou, iar pentru mine, Muzeul Hermitage va fi, cu siguranță, cireșica de pe tort.

Aventurile Elizei le puteți urmări pe Facebook sau pe blog.