Parcul National Vatnajökull (pronuntat: Vatnaiocutl) este un must-do daca ai posibilitatea de a petrece mai mult timp in Islanda. Traseele sunt numeroase, potrivite pentru iubitorii de activitati in natura. Insa chiar ai nevoie de prea putin ca sa ramai cu niste amintiri frumoase, pe retina si in suflet, la sfarsitul zilei: vreme buna (noi am avut parte de o zi super insorita) si un companion cu care sa imparti povesti si cu care sa te bucuri de frumusetea parcului. Lesne de inteles ca in final vei fi surprins de unicitatea peisajelor, insa mai presus de orice, Parcul National Vatnajökull trebuie vizitat tocmai pentru a experimenta plimbarile in natura fara animale salbatice.

Skaftafell serveste atat ca punct de plecare spre cele cateva trasee montane – cu doua parcari gratuite, cat si ca si camping pentru cei care vor sa incerce cele mai inalte varfuri din regiune. Doua grupuri sanitare si un supermarket-cantina deservesc acest camping. Totodata, poti gasi tot felul de cabanute ale unor firme care organizeaza tururi pe munti sau pe ghetari, cu posibilitatea inchirierii echipamentului corespunzator.

Trasee posibile

Un total de 9 trasee sunt disponibile in Parcul National Vatnajökull, pe diverse distante si pe diferite nivele de dificultate. Va voi povesti doar despre doua dintre ele, fiind cele urmate si de catre noi.

Cascada Svartifoss (sau traseul S2)

Un traseu usor, de dificultate minima si care este chiar foarte frecventat, de la cei mici la cei in etate. Cararea este pavata pana la jumatatea traseului, insa totul este amenajat pana la sosirea in fata cascadei. Dupa cum scriam mai sus, este uimitor sa stii ca te poti plimba liber, fara teama de animale salbatice, libertate pe care la noi in tara nu o prea ai, prin comparatie. Intregul traseu este de o siguranta maxima; ai ocazia sa prinzi spicuiri ale ghetarului spre care duce un alt traseu si sa respiri aer cu adevarat curat. Si bineinteles, odata ajuns la Svartifoss, vei vedea si nelipsitul curcubeu.

Noua ne-a luat aproximativ 2 ore sa parcurgem intregul traseu si asta doar fiindca mai aveam drum de batut in ziua respectiva, prin alte parti ale insulei. Daca nu te grabesti insa, acorda-ti timp sa te bucuri pe indelete.

Cascada este deosebita, fiind inconjurata de coloane de bazalt – sosia lor fiind regasita in Irlanda, la Giant’s Causeway.

Ghetarul Skaftafellsjökull (sau traseul S1)

Punctul de plecare al acestui traseu este tot in campingul Skaftafell. La fel de frecventat ca si primul, insa cu o alta miza: minunatul ghetar Skaftafell. Vremea noastra continua sa fie buna, cu un soare dogoritor pentru acea perioada a anului. Pe masura ce ne apropiam de ghetar, insa, se facea tot mai frig si incepuse sa bata usor vantul.

O mica laguna se formase in fata ghetarului, pe masura ce se topea gheata. Ceea ce nu citisem nicaieri inainte de a ajunge in Islanda si ceea ce nu imi spusese nimeni este ca acesti ghetari functioneaza ca niste magneti: odata ce i-ai vazut, iti doresti doar sa te apropii tot mai mult de ei, ba chiar sa incepi sa explorezi teritoriul de pe ei. Sau cel putin asa a fost in cazul meu, ocazie cu care am descoperit ca sunt pasionata de ei. Ii priveam pierduta, in incercarea de a pune in balanta milioanele de ani in care s-au format si cat suntem de mici si de neimportanti in fata lor, ce putere de distrugere extraordinara pot avea – daca se ajunge acolo. Atatea intrebari, atat de putin timp si nimeni care sa raspunda la ele.

Un traseu care pe hartie ar trebui sa-ti ia 2 ore, iti poate lua lejer mai mult – daca pui la socoteala minutele nesfarsite in care stai gura-casca la ghetar si la tot ce se afla in jurul lui, plus sesiunea foto obligatorie. Daca itinerariul tau este contra-cronometru, ai mare noroc cu frigul de pe-acolo, care te invita subtil sa te intorci la masina.

Odata finalizat si al doilea traseu, am purces la drum pentru a continua itinerariul nostru. Doar ca, la un moment dat, am zarit un microbuz al unui organizator de tururi pe ghetari si ne-am decis sa-i urmarim. Buna decizie sa-ti faci de cap in Islanda, nici o alta tara nu e mai buna pentru asa ceva. Drumul urmat de ei era unul privat, probabil accesibil doar celor care organizeaza aceste tururi. Cateva priviri aruncate pe Google Maps si zoom-uri mai tarziu, purcedem din nou la drum spre a gasi un alt intrand la a doua limba a ghetarului vazut la traseul anterior, din Skaftafell. Toate astea pe fundalul unui vant super puternic, care ne facea sa ne fie teama de cele cateva sute de euro date pe usi de Dacia Duster Elf luate de vant.

Acest traseu te duce si mai aproape de ghetar – daca nu ar fi un hau intre deal si ghetar, aproape ca ai putea trece de pe unul pe altul. Laguna creata de ghetar este si mai mare aici, cu aisbergi si mai maricei decat la prima limba a ghetarului. Nu, nici de data asta nu am reusit sa ma abtin sa nu stau gura-casca la ceea ce se arata drept un ghetar si mai impunator. In fund, cu o curiozitate de copil, cand pe o fasie de pamant, cand pe o stanca – poate, poate, cumva, ajung si mai aproape de el.

Peisaje si trairi extraordinare datorate acestor colosi de gheata. Bonus: un ten bronzat de la cele 17 grade si un vant ametitor.