2 min read

Asociem deseori uniforma profesionistului cu nivelul de strictețe și rigiditate impus de profesie. Să ne gândim ca atare la uniformele cadrelor militare, agenților de pază și securitate, dar și la cele ale cadrelor medicale.

Să luăm din această mică grămăjoară doctorii. O fi de vină uniforma lor albă, care impune o oarecare autoritate și un oarecare respect. Însă mie una, îmi inspiră și incredibil de multă teamă.

Pe bună dreptate se spune că Haina îl face pe om. Te prezinți la bancă, pentru a cere informații pe tema unui credit imobiliar și îi asiguri că ai resursele necesare pentru a plăti un avans de 50%. Dacă intri îmbrăcat în pantaloni scurți și tricou sau cămașă, slabe șanse ca să te ia cineva în serios. Poți să duci oricâte justificative cu privire la capacitățile tale de a asigura acel avans. Dacă însă apari îmbrăcat în pantaloni lungi și cămașă, sau chiar în costum, eh, altfel te vede lumea. Te vor servi cu o cafea, te vor invita să iei loc la discuții și te vor trata regește.

Același mecanism de percepție se produce și în subconștientul pacientului vizavi de un medic, însă în mod invers. Părerea mea, dezvoltată de-a lungul anilor prin interacțiuni nedorite cu cadrele medicale, este că pacienții au darul de a percepe doctorul ca inabordabil după stilul și culoarea uniformei. Imaginea acestuia în fața pacientului poate afecta încrederea și satisfacția celui din urmă cu privire la potențialul îngrijirii medicale.

Dacă e să mă iau pe mine drept exemplu (negativ), îmi aduc aminte încă din fragedă pruncie teama extraordinară de oamenii în alb. Atunci când vedeam halate medicale în această culoare, îl vedeam pe Necuratul și începeam să devin agitată. Neliniștită. Sufeream un blocaj, simțeam durere în tot corpul. Credeam cu tărie că o să mă omoare. Poate ăsta era și motivul pentru care întrebarea recurentă era O să mă doară? Cât de tare? Și îmi spuneau (nu mă rugau) să privesc în altă direcție, îmi imobilizau brațul cu forța și mă înjunghiau în numele științei (mai nou i se spune recoltare de sânge, cică). Ah, ce vremuri!

A continuat câțiva ani buni această percepție asupra medicilor și actului medical. Până când cumnata mea și-a finalizat în sfârșit studiile medicale și a început să lucreze ca dentist. La început, purta eterna uniformă a terorii. Albă. Simplă. Inabordabilă. Saboții aceia care mă scoteau din sărite. O vedeam, dar mă uitam prin ea. Nu mai era un membru al familiei mele, era one of the bad guys. Îmi era teamă și de ea, în continuare, doar că încercam să ascund. Tremuriciul capului mă dădea însă mereu de gol!

Mare, mare noroc cu niște furnizori de bluze medicale cu imprimeuri de a ajuns să le poarte și ea. Îmi aduc aminte de parcă era ieri reacția avută când am văzut-o prima dată într-o bluză cu fluturași. M-a inundat aproape imediat o stare de bine, de veselie, de copil captiv în corp de adult și tot încercam să aflu numele acelui magazin online de costume medicale și echipamente de lucru de unde și-o comandase. Ca să-i dau idei de mai multe astfel de imprimeuri. Sau poate ca să-mi cumpăr și eu una? Știu că toată lumea se gândește la asta, dar nu, nu am făcut faza cu Halatu, cât e halatu?

Pe lângă politica de tratament medical fără durere pe care o adoptase, uniforma ei compusă din pantaloni în culori vii și bluze cu imprimeuri vesele era un instant mood booster. Când își acoperea mâinile cu mănuși din aceleași culori vii, zău că-i mai lipsea doar o față super hazlie pe mască pentru a transforma experiența la dentist într-una fără griji.

Încă tot n-aș știi să spun dacă medicul își alege uniforma sau uniforma îl alege pe medic. Cert este că a ei i se potrivește mănușă. Și ea este comunicativă, empatică la stările pacientului din scaun, așa încât deseori mă întreb: oare culoarea o face să fie așa sau a ales ea culoarea prin prisma personalității ei? Cert este că pacienții ies fericiți din cabinet și revin cu plăcere la controlul de rutină.

Probabil că tocmai asta ar trebui să înțeleagă și să adopte tot mai mulți medici. Culorile vii și imprimeurile vesele din uniforma lor par să fie motivele pentru care pacienții devin mai relaxați, mai pliabili, mai respectuoși. Se apropie cu o mai mare ușurință de medic, dezvoltă un confort ridicat în a discuta subiecte sensibile sau chiar intime cu purtători ai unor astfel de uniforme. Tocmai de aceea, astfel de legături stabilite între pacient și medic impacteaza pozitiv pacientul și-l ajută să perceapă diferit durerea sau discuțiile legate de suferința sa medicală.

O astfel de uniformă nu te face doar absolut irezistibil în fața copiilor, ci te așează pe un piedestal de prietenie în ochii adulților. Doar fiindcă acum suntem adulți, nu înseamnă că nu ne este permis în continuare să mai simțim teamă, corect?

***

Articol scris în cadrul ediției aniversare SuperBlog.

Sursă fotografii: site-ul eHalate.

Iti multumim ca ai citit acest articol, daca ai o intrebare sau sugestie, te invitam sa adaugi un comentariu.

Daca ti-a placut acest articol, am aprecia un LIKE & SHARE. De asemenea, te invitam sa ne urmaresti pe Facebook si pe Instagram.
Previous articlePe urmele samurailor…
Next articleCum să trăiești visul american într-o vară
Veni Vidi Amo s-a născut dintr-o pasiune imensă pentru oameni și locuri vizitate de-a lungul timpului. Speranța mea este că poveștile, fotografiile și informațiile noastre să vă inspire și motiveze să cuceriți, la rândul vostru, lumea și să cunoașteți culturi și oameni noi, mâncare delicioasă și să aveți experiențe memorabile, de povestit peste ani și ani. Dacă ai ajuns deja până aici, înseamnă că împărtășim pasiunea.

1 COMMENT

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.