Funchal este incantator. De la arhitectura coloniala – de altfel prezenta peste tot in Madeira si Porto Santo – pana la gradini si clima, totul in capitala insulei inspira calm si relaxare. Te duc cu mintea cateva secole in urma si te indeamna sa-ti imaginezi cum debarcau celebrii cutezatori care au schimbat fata lumii.

Gradinile tropicale Monte Palace sunt o oaza de liniste si pace. Daca din varii motive esti departe de a fi Zen cand ajungi aici, locul te va transforma: de la gradinile chinezesti pana la fantani arteziene cu uriase colectii de plante exotice, provenite de peste tot din lume, lacuri cu lebede negre provenite din Australia, Noua Zeelanda si Tasmania si lebede albe salbatice din Islanda si Scandinavia.

Am petrecut aici cel putin o jumatate de zi si tot nu am reusit sa ne saturam de atata verde si atata frumusete.

Am vizitat-o in ultima zi pe insula, dupa numeroase recomandari din partea localnicilor. Am trecut pe langa ea aproape zilnic, impresionati de stilul arhitectural al cladirii, dar si de aglomeratia din jurul ei. Interiorul este alcatuit pe doua nivele, cu diverse sectiuni, iar fiecare dintre acestea cu fermieri dornici sa dea detalii despre fructele si florile la care ne uitam cu atata mirare.

Aici am aflat ca sunt mai multe tipuri de banane (unele cu gust de mar!) si m-am minunat in fata atator varietati de flori exotice (pe unele le vazusem doar in florariile de acasa).

Sectiunea de carne este cea mai greu de suportat, din cauza mirosului, insa bifeaza scopul educativ: pescarii erau proaspat intorsi de pe ocean, cu o captura impresionanta de peste-spada, ton si rechini si ne aratau cum se taie corect carnea acestora. Aceasta a fost si vacanta in care am servit peste de doua ori pe zi, timp de 12 zile si in care abia daca am mancat de doua ori acelasi tip de carne. As fi lucit frumos intr-o camera obscura.

Auzisem razant de aceasta sanie si ne doream sa incercam experienta. Asa incat, dupa ce am vizitat Gradinile Tropicale Monte Palace si biserica de pe acelasi deal, ne-am prezentat la linia de asteptare pentru saniute.

Viteze ametitoare, depasiri si curbe, toate ar fi facut un melc sa lesine de extaz. N-am avut parte de toate astea, insa ne-au fluturat pletele in vant nitel si am ras mult, am cantat si am incercat sa invatam portugheza de la nenea soferul.

Acest sat de 7700 de locuitori este recunoscut pentru casutele traditionale cu acoperis triunghiular, in care fie mai locuiesc inca batranii satului fie au fost transformate in magazine de suveniruri: turte dulci, bomboane din maracuja etc. Majoritatea acestor casute au fost candva folosite ca resedinte de catre fermieri, in existenta timpurie a acestei asezari.

Unul dintre acesti batrani ai satului ne astepta la intrarea intr-o astfel de casuta, plina ochi cu amintiri de-o viata: poze cu intreaga sa familie, radiouri vechi, o bucatarie mai mica decat o debara, o terasa mica dar confortabila, cu ghirlande luminoase atarnate de copacii din spatele casei. Mi-a sarutat mana, in imaginea tipica elegantei portugheze, m-a servit cu biscuiti cu cocos si mi-a zambit.

Santana mai este si satul din care pornesc cele mai bune trasee de Levadas.

Sunt celebrele puncte de observare sau Belvedere. Exista mai multe pe insula, fiecare cu peisaje care parca se intrec in a-ti incanta privirea. Noi le-am experimentat pe cele de la Portela, de pe Porto Santo, Pico dos Barcelos, Pico do Arieiro (aici esti chiar sus pe munte, se cuvine sa te imbraci mai bine fiindca este putin mai rece), Curral das Freiras (acest punct de observare mi-a dat senzatia de vedere asupra Machu Picchu).

Eram in drum spre Camara do Lobos, un sat pescaresc de pe coasta vestica a insulei, cand am oprit ca sa calcam si noi pe celebra podea de sticla de la Cabo Girão, situata la 580 de metri deasupra apei. Sa va spun drept, nu-mi aduc aminte mare lucru de acolo, atat de mare imi era spaima entuziasmul, dar ce mi-a ramas pe retina a fost culoarea oceanului, de un turcoaz presarat cu valuri albe imense, care se spargeau de coasta, precum si pamantul de dedesubt impartit in mici ferme, la care se ajungea doar cu un funicular. Si-mi mai aduc aminte ca am luat o bomboana de maracuja dupa ce m-am indepartat sanatos de platforma de sticla, ca sa-mi revin din lesin incantare. Cand te gandesti ca nu costa nimic ca sa pasesti pe aceasta podea transparenta, devine mai tentant, mh?

Am aterizat in Madeira hotarati sa facem aceasta drumetie si inca vreo cateva trasee de Levadas, insa fiindca am stiut sa ma impun, am ajuns sa facem doar drumetia pe Ponta de São Lourenço. Si nu am avut regrete, fiindca peisajele sunt dramatice si spectaculoase in extrema estica a insulei.

Statia de autobuz care ducea la punctul de pornire in drumetie era la 5 minute de hotel. Ce nu stiam noi era ca acest autobuz ne duce doar intr-o statie mare, centrala, de unde linia care ar fi trebuit sa circule pana pe Ponta de São Lourenço avea un orar strict: circula o data pe ora, iar noi sosiseram cu 5 minute mai tarziu. Am avut mare noroc cu un sofer de taxi, care ne-a vazut confuzi si care ne-a abordat. S-a oferit sa ne duca el pana acolo, la acelasi cost al unui bilet de autobuz dus-intors, pentru doua persoane. Cum sa ratezi asa ceva?

Aceasta mana cereasca sub forma masculina nu doar ca ne-a dus pana acolo, in deplina siguranta, insa ne-a si asteptat ca sa ne aduca inapoi la hotel. Dap, la acelasi cost. Cu o isprava: pe drumul de intoarcere spre hotel, a facut pana la roata si a trebuit sa asteptam jumatate de ora – o ora pana cand fiul lui si-a terminat programul de munca si a reusit sa vina sa ne preia ca sa ne duca la hotel. Insa in tot acest timp, ne-am bucurat ochii cu Oceanul Atlantic, cu povesti despre insula si problemele ei (in principal, inundatii si alunecari de teren) dar si despre Cristiano Ronaldo, pe care insularii il adora. Ne povestea soferul ca Ronaldo se nascuse pe insula, iar de indata ce incepuse sa adune avere, le cumparasera mamei si surorii lui cate o casa, iar acesteia din urma ii deschisese si un magazin cu lenjerie intima marca… Cristiano Ronaldo. Autoritatile de pe insula se mandresc cu vedeta lor, astfel ca aeroportul lor ii poarta acum numele.

Revenind la drumetia noastra, a fost foarte cald, dar si foarte intens. Aveam momente in care imi spuneam ca este mai usor sa ma arunc in ocean decat sa mai continui. Si-atunci venea o rafala de vant care ma incuraja sa merg mai departe sau ma fugareau niste soparlite, singurele animale salbatice din Madeira, insa de care imi era teribil de teama. Sa va spun si de ce: zarisem o bancuta de piatra si, cum ne era destul de foame, ne-am asezat sa mancam niste biscuiti. Eh, salbaticele astea or fi simtit probabil mirosul mancarii de au iesit ca apucatele si au inceput sa ne atace, de parca voiau o bucatica din noi.

Daca doriti sa faceti acest traseu – pe care il recomand cu drag – asigurati-va ca purtati echipament de drumetie, care sa va dea libertate in miscare; bete de hiking, o palarie, multa crema solara, eventual si o pelerina. Ah, si spray cu piper pentru dracii aia mici. Muhahaha.

Madeira se mandreste cu numeroase specii de balene si delfini – peste 20, mai precis, care-i populeaza apele. Eram incantati peste masura sa stim ca le vom putea observa. Asa se face ca l-am rugat pe Columb sa ne fie ghid pe mare, impreuna cu iubita lui corabie, Santa Maria. Am fost deosebit de norocosi sa putem observa o familie de balene – evident, puiul era centrul atentiei.

Una dintre putinele plaje din Madeira este Praia Formosa, centrul imobiliar al insulei, zona cu cei mai celebri rezidenti, precum Cristofor Columb si Cristiano Ronaldo. Ca sa ajungi la aceasta plaja, trebuie sa treci perpedes printr-un tunel sapat sub munte, de-a dreptul impresionant, la capatul caruia se afla un restaurant, cu scari ce dau spre Praia Formosa, cu nisip negru si pietris.

Funchal ne-a mai incantat si cu aceasta biserica foarte cocheta, situata pe El Monte, in apropiere de Gradinile Tropicale si de punctul de plecare cu sania.

O capela a fost construita pe locul bisericii in 1470 de catre Adão Gonçalves Ferreira, prima persoana nascuta pe insula.

Ne-am simtit foarte bine aici, ne-a adus foarte mult a America Centrala si de Sud.

In periplul nostru pe insula, am ajuns si la Porto Moniz, la frumoasele lor piscine din lava. Aceasta este printre cele mai vechi asezari din nordul insulei, iar Francisco Moniz este cel care a pus bazele acesteia.

Iti sunt suficiente doua ore aici, ai timp de o baie in piscine, contra sumei de 2 euro dar si sa vizitezi acvariul local. Nu se compara cu celebrele acvarii din Barcelona, Valencia sau Singapore, insa face sa treaca timpul intr-un mod placut.

Mi-a placut mult aceasta zona, cu un vibe aparte, multa arta stradala dar si restaurante bune, cu mancaruri delicioase. Aici am mancat cel mai bun peste-spada in stil portughez si am facut, fara exagerare, mii de poze picturilor de pe usi si peretii caselor.

Singurul minus al zonei este reprezentat de chelnerii restaurantelor, care te urmaresc si te trag in stanga si in dreapta, doar, doar vei intra intr-unul din localurile lor. Noi am rezistat cu brio si am servit masa tocmai la restaurantul care ne-a ignorat total.

Aceasta insula, situata la 40 de km de Madeira, mi-a ramas in suflet. De ce? Pai, sa va zic ca are aeroport, plaje frumoase si casa memoriala Cristofor Columb? Pentru mine, este suficient! O zi intreaga am petrecut aici si mintea mea se simtea, la modul cel mai veridic cu putinta, undeva in America Centrala si de Sud, si nu in Madeira, Portugalia, Europa. Sa fi fost de vina clima? casele albe cu lauri? Simplul gand ca plaja era scaldata de apele Atlanticului? Pfff, nu stiu, dar a fost tare frumos si m-as mai duce!

Ca si pe Madeira, Cristiano Ronaldo este foarte iubit si aici, mai ales ca avea in plan sa-si deschida un spital sportiv si un hotel de 5 stele. Pamantul era deja luat, ni-l aratase ghidul si era mandru ca cineva se gandise sa investeasca si pe insula lor.

O levada este un canal de irigare specific doar insulei Madeira. Acestea au fost create din nevoia de a aduce apa din vestul si nord-vestul insulei spre sudul mai arid, mult mai propice agriculturii. Aceste levadas nu sunt doar modalitati de transportare facila a apei, dar si moduri foarte placute de a petrece timpul liber si de a face miscare, datorita traseelor de drumetii create de-a lungul lor. Unele sunt situate la altitudini considerabile sau sunt atat de inguste, incat nu de putine ori devin fatale.

Tocmai de aceea, traseele sunt destinate fie incepatorilor in ale drumetiilor, fie celor experimentati, cu o rezistenta ridicata la efort si altitudini ametitoare. Bineinteles, cu cat un traseu este mai periculos, cu atat Mama Natura ofera privelisti mai spectaculoase.

Trasee populare sunt Levada do Caldeirão Verde care se continua cu Levada Caldeirão do Inferno, dar care poate provoca vertigo celor sensibili. Daca te decizi asupra acestor trasee, echipamentul tau ar trebui sa includa casca de protectie si lanterna frontala, intrucat unele se continua in tunele prin munti; pentru altele, vei avea nevoie de pelerine de ploaie, deoarece traseul trece chiar sub cascade in inima muntilor. 

Eu mi-as fi dorit sa incep cu Levada do Caniçal, prezentata intr-o carte drept cea mai usoara si mai placuta drumetie de-a lungul unei Levada. Ramane pe altadata, un motiv in plus ca sa revenim pe insula. 

Sper din suflet ca am reusit sa-ti trezesc curiozitatea si ca te gandesti sa iei in calcul o vizita in Madeira cat de curand. Iti garantez ca nu vei fi dezamagit, Madeira nu stie de-astea.