5 min read

Era o dimineață răcoroasă din luna lui cuptor, după o scurtă ploaie de vară. Deși una banală pentru restul universului, pentru mezina casei Ionescu era cea mai frumoasă zi din acel an, cu ore care se scurgeau cu încetinitorul până la petrecerea de 14 ani a acesteia.

– La mulți ani, iubito! o îmbrățișează și o sărută mama pe mica domnișoară în devenire. Deși e o zi numai bună pentru discursuri despre primul tău buletin, profit de absența lui tati ca să facem ceva mai distractiv. Pentru amândouă. O adevărată inițiere într-ale cochetăriei.

Cu ochii precum o instalație de Crăciun, adolescenta exclamă mamei:

– De cââând așteptam! De cââând! O să pot să fac puțină parada modei? O să ne prostim amândouă în fața oglinzii? O să ne machiem? Gata, știu! O să mă lași să-ți fac coafurile alea pe care le-am tot urmărit pe internet!

Mama îi face cu ochiul sărbătoritei, în timp ce se îndreaptă agale spre cealaltă încăpere, cea mică țopăind în urma ei ca un cățeluș. Făcuse rapid niște calcule mentale și-și dăduse seama că sarcinile de pregătire a petrecerii, pe care i le dăduse tatălui în acea dimineață, mai aveau să dureze câteva ore până când aveau să fie îndeplinite.

– Așa, bun! Ai 14 ani de acum, băieții o să înceapă să-ți dea târcoale, spre marea fericire a lui tati, spuse mama râzând, spre deliciul fetei. O să începi să te descoperi încet, încet și o să înveți cum să le sucești mințile. Apoi, toate sfaturile pe care mami ți le va da azi, o să le poți aplica primelor tale examene, primului interviu de angajare, primei tale întâlniri cu cel care-ti va face fluturașii să se agite în stomac, timpului petrecut împreună cu el și cu prietenii voștri. Despre ce vorbim? O să le aplici toată viața ta, cu orice ocazie, ca să arăți mereu superbă!

Nu cred să-ți fi povestit asta până acum, dar când mami și tati erau într-o călătorie, au întâlnit o doamnă bine, care și-a trăit tinerețea într-o vreme în care femeile erau extrem de cochete și de îngrijite. Ea însăși era o dovadă în acest sens: machiaj natural, păr și sprâncene de culoarea unui apus de soare, cu o ținută care-i punea în valoare silueta mângâiată de vârstă. N-am să pot uita ce mi-a spus: Mama mea, casnică fiind, să se odihnească în pace, se machia și se coafa dis-de-dimineață, își punea pe ea cea mai frumoasă rochiță din garderobă, pantofi cu toc și începea să șteargă geamurile și să curețe vila în care locuiam. De se întâmpla să sune cineva la ușă, se repezea la geam, să vadă cine e, și-l făcea pe bietul om să o aștepte mult și bine. Spunea ea că așa se face o femeie dorită de către un bărbat, mereu. Și-și împrospăta machiajul, își mai aranja din firele rebele, își mai îndrepta puțin rochia și cumva, cu greu, cobora să deschidă.

– Bine, mami, dar de ce aș sta eu așa pusă la punct când fac curățenie prin casă?

– Ei, vezi, exact asta am întrebat și eu. Această doamnă, să tot fi avut vreo 75 de ani, mi-a răspuns cu o dicție demnă de fosta ei carieră de profesoară de matematică: O femeie trebuie să arate mereu bine, chiar și atunci când stă în casă pentru o sesiune de curățenie. Nu se știe niciodată cine bate la ușă. Așa te vreau și eu pe tine, mereu conștientă de tine și de frumusețea ta. Dacă tu te iubești pe tine însăți, n-o să dureze mult până când te vor iubi și ceilalți.

– Mami, nu te supăra, dar sunt și mai nerăbdătoare acum!

– Dacă tot ești nerăbdătoare, hai să începem cu o întrebare simplă: care crezi că sunt obiectele care nu ar trebui să lipsească din garderoba unei femei? Așa, după mintea ta de 14 ani…

– Păiiii, din pozele tale din tinerețe, îmi amintesc că mereu purtai tricouri albe și negre, pe care le vedeam mereu asortate fie cu fuste evazate negre sau în nuanțe neutre, fie cu blugi mulați. Cred că li se spune jeanși slim acum.

– Petreci prea mult timp pe internet, pe canalul ăla cu tot felul de filmulețe! îi răspunde mama amuzată. Deja cunoști prea multe, dar da, ai dreptate. Aici mami ar adăuga și cămașa simplă, ca element de bază în garderobă, fie albă, fie în nuanțe deschise-pastel. Împreună cu tricourile, le poți purta fie lăsate pe afară, fie neglijent, pe jumătate scoase din blugi sau fuste. Cămașa are și marele avantaj de a fi extrem de versatilă – o poți purta fie într-o ținută office, pentru când o să începi stagii de pregătire sau chiar o să te angajezi undeva, fie într-o ținută romantică sau chiar într-una casual-elegantă de seară.

Îți mai spun un secret: îți mai amintești tu oare scenele acelea din filme în care personajele feminine, interpretate de Julia Roberts sau Audrey Hepburn, purtau cămășile acelea largi, în picioarele complet goale? Eh, acelea sunt așa-numitele cămăși bărbătești, iar o femeie va fi întotdeauna provocatoare într-o astfel de piesă vestimentară. Cred că are tati vreo câteva în șifonier, pe care am putea exersa. Iar mai târziu, le vei putea împrumuta din șifonierul alesului inimii tale. Știi că ne-am uitat împreună la nunta ducilor de Sussex și erai din cale-afară de obsedată de ținutele lui Meghan. Mai reții pozele în care apărea cu jeanși slim și cămăși relativ largi? Cât de multă feminitate, eleganță și curățenie inspira?

O garderobă chic se crește de mică - Answear

– Da, da, da! Eu voi fi viitoarea Meghan! Mami, dar eu cred că, pentru a fi cu adevărat cochetă, mai trebuie să am în garderobă un paltonToamna, când mă duceai la școală, cam tremuram de frig… Și poate și o geantă drăguță în care să-mi țin telefonul îmbrăcat în husa cu urechi de iepuraș…

O garderobă chic se crește de mică - Answear

– Absolut! Paltonul merge de minune cu niște pantaloni slim și o cămașă. Pe când o să locuiești cu iubitul tău și o să vrei să iei prânzul cu mami în oraș, pe undeva… și-i face din nou cu ochiulȘi bineînțeles, o geantă cochetă în care să nu-ți găsești telefonul atunci când o să încerc să dau de tine… o gâdile și râd împreună. Până atunci, poate dă Cel de Sus și renunți la husa aia de telefon, cu urechi de iepuraș.

– Apropo, dar la ținuta asta, ce are dacă, în loc de cămașă, îmbrac un pulover? Tot aș răbda puțin frig doar in cămașă cu palton, nu? întreabă copila și mai avidă de cunoaștere.

– Poți și așa, de ce nu? Un pulover dintr-un material moale, în nuanțe neutre, îl poți asorta cu jeanși scurți, fuste sau pantaloni de tot felul. Ți-am dat doar trei exemple de ținute cu același numitor comun. Dar știi tu oare ce te face cu adevărat cea mai frumoasă din încăpere? Rochiile! Indiferent că vorbim de rochie elegantă, rochie de vară, rochie de zi sau, preferata lui mami, rochia cu spatele gol… Îți vor conferi mereu feminitate. Și nu uita că sunt ușor de îmbrăcat și de asortat. Le poți combina la nesfârșit. Cristina – o mai știi pe Cristina, nu?, povestea despre bunica ei, o femeie deosebită și despre prima ei lecție de feminitate, pe care și-o amintește cu drag și astăzi: o femeie trebuie să aibă în garderobă minim trei rochii, și cel puțin o pereche de pantofi și o poșetă, cu care rochia să spună în fiecare zi, o altă poveste. O poveste despre tine, despre cum te simți in acea zi, despre trăirile și gândurile tale. Să-i lași pe ceilalți să te descopere prin prisma a ceea ce porți.O garderobă chic se crește de mică - AnswearO garderobă chic se crește de mică - AnswearO garderobă chic se crește de mică - Answear

Și, că tot veni vorba despre rochii, să nu care cumva să-ți lipsească rochia neagră. O să te scoată din impas de atâtea ori!… și-o să tai respirația bărbaților de și mai multe ori. O să vezi!

– Mami, dar eu o să știu să merg pe tocuri? Mă cam tem de papucii ăia pe cuie…

– O să știi să mergi pe tocuri și-o să-ți placă! Dacă tot veni vorba, un alt element indispensabil în garderoba ta va trebui să fie încălțămintea cu toc: fie că vorbim aici de sandale, pantofi, cizme… Trebuie să ai grijă de picioarele tale în aceeași măsură în care ai grijă de imaginea ta, deci de modul în care te îmbraci, machiezi și aranjezi părul. Cu atât mai mult va trebui să ai grijă de confortul picioarelor, mai ales atunci când porți tocuri. Tot ce pot să-ți spun este că vei face furori cu tocurile astea… O să fie o provocare să le stăpânești la început, dar, imaginează-ti o rochie neagră asortată la niște tocuri… Dacă la prima doar tăiai respirația bărbaților, în combinația celor două le poți crește considerabil tensiunea și le poți trimite mintea în unghere nebănuite… și chicotesc împreună.

O garderobă chic se crește de mică - Answear

– Bine, promit! Mai spune-mi, la ce altceva să fiu atentă?

– Ar mai fi multe, atât de multe, însă cred că, pentru astăzi, ne oprim la geaca de piele. Îți dă un aer cool, însă ai mare grijă la volumetria ei, ca să nu-ți facă umerii ca ai jucătorilor de fotbal american. Un ultim sfat, de care sper să-ți amintești întreaga viață și să-l dai mai departe, de vei vrea: nu te sfii să investești în materiale de calitate, atât pentru piesele vestimentare de bază, cât și pentru cele complementare. Buni a ta îmi spunea mereu: Mai bine cumpără puțin, dar de calitate, decât mult și prost. Și să știi că are dreptate! Uite, îmi vin în minte cei de la Answear, care vând doar produse originale de la brandurile de top recunoscute mondial și cred că vom începe să-ți clădim garderoba de la ei.

Sărbătorita se aruncă asupra mamei, în exaltări de încântare și amalgam de sentimente încă necunoscute ei, și-i ia fața în mâini și-o pupăcește toată, într-un mod cât se poate de inocent de a-i mulțumi acesteia pentru o dimineață reușită între fete. În jurul lor, în încăpere, șifonierul cu ușile deschise zăcea drept martor, împreună cu hainele zvârlite pe podea, într-un haos care inspira o stare nebănuită de bine, iar tatăl primea pe telefon selfie-urile cochete ale fetelor lui iubite.

****

Articol scris în cadrul competiției aniversare SuperBlog, alături de fiica mea imaginară, narată de o Eu mult mai cochetă decât voi fi vreodată în realitate, de dragul probei 1.

 

Iti multumim ca ai citit acest articol, daca ai o intrebare sau sugestie, te invitam sa adaugi un comentariu.

Daca ti-a placut acest articol, am aprecia un LIKE & SHARE. De asemenea, te invitam sa ne urmaresti pe Facebook si pe Instagram.
Previous articleSe apropie prima participare la Webstock
Next articleApusuri cu nuanțe romantice în Madrid
Veni Vidi Amo s-a născut dintr-o pasiune imensă pentru oameni și locuri vizitate de-a lungul timpului. Speranța mea este că poveștile, fotografiile și informațiile noastre să vă inspire și motiveze să cuceriți, la rândul vostru, lumea și să cunoașteți culturi și oameni noi, mâncare delicioasă și să aveți experiențe memorabile, de povestit peste ani și ani. Dacă ai ajuns deja până aici, înseamnă că împărtășim pasiunea.

5 COMMENTS

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.