Primul meu zbor cu Qatar sau cum sa incepi o vacanta de 14 zile in Thailanda

Plecarea spre aeroportul din Budapesta, de unde urma sa iau primul meu zbor cu Qatar, se face tare anevoios. Aglomeratie, frig (pana si o prima ninsoare, ca de plecare de pe meleaguri romanesti…), insa cu inexplicabile stari de emotie, nerabdare si curiozitate. Calculam in nestire ca, peste doar cateva ore, ma voi bucura, din nou, de o binemeritata si fierbinte vara.

Primul meu zbor cu Qatar, Budapesta – Doha cu un A320

Zborul Budapesta – Doha a trecut mai repede decat ma asteptam. Printre guri de mancare si cativa ochi aruncati in filme, se face ora aterizarii in Doha, 19.30.  31 de grade. Eheee, amatori, mi-am zis. In Chiang Mai sa tot fie vreo 35-40 de grade pe cand ajungem. Am zburat cu un airbus obisnuit, A320, insa modificat ca sa aiba mai mult spatiu intre scaune (implicit, intra mai putini pasageri). Am avut o escala de 1 ora si jumatate, insa nici nu am simtit-o. Aeroportul e imens.

Primul meu zbor cu Qatar cu un A380, Doha – Bangkok

Doha era asteptata, nu doar fiindca ne aducea mai aproape de Tara Zambetelor, ci mai degraba fiindca, urma sa calatorim spre Bangkok cu gigantul A380. O imensitate de aeronava, la primul sau anisor complet de viata. Fusese introdus in circulatie pe 18 septembrie 2014, cu un zbor inaugural cu cativa jucatori ai FC Barcelona. Ofera pasagerilor trei categorii de zbor – first class, business si economy – cu intrari separate si pe doua nivele.

De indata ce ajungem la usa avionului, suntem salutati de insotitoarele de zbor si indrumati spre locurile noastre. Devii frapat de spatiul si luxul din interior, insa nu inainte de a admira scara ce duce spre first class, cu a ei emblema – un candelabru imens din cristale Swarovski. Spatiul dintre scaune este mult mai mare decat la airbus-urile obisnuite, cu numeroase optiuni de petrecere a timpului (seriale TV, filme si desene dintre cele mai noi, videoclipuri muzicale, televiziune contra cost). Surpriza cea mai placuta a zborului a fost conexiunea wi-fi gratuita pentru primele 15 minute, odata ce avionul ajungea la altitudinea de aproximativ 3500 de metri. Costurile erau nitel piperate : 3 ore de conexiune pentru 10 dolari, 5 MB pentru 2 dolari sau 12 MB pentru 5 dolari. Dupa ce m-am bucurat de cele 15 minute gratuite si am spus, pentru a nu stiu cata oara, „Paaaa” celor de acasa, eram pregatita sa dau castig de cauza dracusorului de pe umar si sa mai profit de inca 3 ore de internet, cand am fost, din nou, intampinata de un zambet larg si frumos si intrebata ce as dori sa servesc la cina. Sunt pofticioasa, iar daca mi se ofera mancare pe alese, uit de orice. Un prieten, in drum spre Statele Unite, ne spunea ca, undeva peste Atlantic, venise ora cinei. Avea doua optiuni de meniu, iar la intrebarea “Pui sau paste?” a ales „Pui”. Mare-i fusese uimirea cand i se spusese imediat, cu o gura micuta, micuta si pe un volum foarte redus,  ca nu mai este pui si ca i se pot oferi doar paste. „Bine, accept paste, dar atunci de ce m-ati mai intrebat ce doresc sa mananc ?”. Nu e ca si cum avea de ales. Ei, cam aceeasi experienta am avut-o si eu, atunci cand am dorit sa aleg miel in pofida puiului. M-am multumit cu puiul in final.

Am uitat sa va mai povestesc despre avion. Mi-am adus aminte de mancare si am uitat despre orice altceva. Uimitor la aceasta aeronava (al catelea lucru uimitor oare ?) este ca, pe langa faptul ca este pe doua etaje, mai are si camere video exterioare. Cea mai urmarita de catre noi a fost cea de pe coada. Te incearca un sentiment extraordinar sa vezi avionul la munca, din interior. Am filmat decolarea si aterizarea, pe care le puteti vizualiza mai jos.

Toata aceasta uimire de copil mic, care si-a descoperit jucaria de Craciun, a durat pret de vreo doua ore de cand am pasit in avion. Imediat dupa cina, am pornit un episod din „Modern Family”, insa m-am lasat prada somnului. Sa tot fi fost vreo 10-11 seara. Trebuia sa fac cumva sa treaca timpul cat mai repede, sa fim mai aproape de ora aterizarii in Bangkok, 7 dimineata, ora locala. Am reusit sa ma trezesc pe la 5-5.30, tocmai cand se servea micul-dejun. Pe geam, doar paturi de nori, ca o vata de zahar. Am servit micul-dejun, am mai adormit si m-am trezit chiar inainte de aterizare, doar cat sa vad frumosul Bangkok de sus, cu ai sai zgarie-nori.

Aeroportul International Suvarnabhumi si viza pentru Thailanda

Odata aterizati si cu bagajele in spate, ne-am indreptat spre birourile de obtinere a vizei. Dezamagitor este ca Romania este pusa la pachet cu tari din vecinatatea Thailandei, ceea ce se traduce prin timp pierdut. Si mai frustrant este sa-i vezi pe ceilalti europeni cum nu trebuie sa stea la nici o coada. Sa treaca pur si simplu. „Si noi vrem !”, a fost parerea unanima. Intr-un aeroport de o asemenea dimensiune si cu un asemenea numar de calatori, trebuie sa astepti cel putin o ora intre momentul completarii formularului de viza si momentul propriu-zis al primirii vizei. Norocul nostru a fost sa dam peste un angajat al biroului de vama caruia am reusit sa-i spunem ca mai avem de luat un zbor de pe celalalt aeroport – Don Mueang. A inteles ca ne grabim, astfel incat ne-a ajutat cu completarea rapida a formularelor, pe care le-a predat imediat colegelor de la birou. Taxa de viza este de 1000 bahti. Echivalentul in dolari, pe ziua cand am aterizat noi, a fost de 20 de dolari de persoana. Datorita relatiilor diplomatice intre cele doua tari, durata vizei obtinuta pe aeroport este de 15 zile. Iata detalii despre obtinerea ei.

Un hop trecut, inca unul ne mai desparte de prima noastra oprire in Thailanda : Chiang Mai. Nerabdarea si curiozitatea atingeau cote maxime, insa amestecate cu oboseala si caldura (daaa, am asteptat mult caldura Asiei de Sud-Est, insa nu in adidasi si blugi) dadeau intr-un soi de iritare. Asa cum e traditia in toate tarile asiatice, cautam incaperi racorite de aer conditionat. Veneau manusa. A trebuit sa mai asteptam insa inca putin pana la un astfel de „rasfat”, fiindca autobuzul gratuit care facea legatura intre aeroportul Suvarnabhumi si Don Mueang nu dispunea de acest confort.

Aeroportul Don Mueang si zborul cu Air Asia spre Chiang Mai

Ajunsi la aeroportul Don Mueang, dupa procedurile de check-in, am mai avut de asteptat inca vreo cateva ore pana sa putem lua zborul spre Chiang Mai. Numai bine, fiindca intreg aeroportul vuia de aparate de aer conditionat. Fiind un grup de zece persoane, unii am profitat ca sa atipim, altii ca sa ne uitam dupa avioane (la propriu), altii ca sa strabatem aeroportul in cautare de mancare. In final, am ajuns la performanta de a le face toti, pe toate. Si am fost fericiti, impliniti sufleteste si ne simteam pregatiti sa mai zburam inca o ora si jumatate. Ca si cum cele 11 ore zburate, plus cele 9 ore pe soselele dintre Romania si Budapesta, precum si timpul de asteptare intre cele doua zboruri domestice nu erau suficiente. Aventura am vrut, si ce mai aventura am primit !

Asezati in scaunele airbus-lui de la Air Asia, eram toti decisi sa dormim pe durata intregului zbor, inca inainte de decolare. Unii am reusit (printre care si eu), altii doar au incercat, fiindca pilotul era sa rateze decolarea si s-au enervat. Le-a pierit orice urma de somn. Nu stiau, in final, daca tremurau de frica, de nervi, de oboseala sau din cauza aerului conditionat. Noi, cei ce dormeam deja in timpul acestor evenimente, ne-am multumit cu istorisirile ulterioare. Nu ne-a parut deloc rau.